UE nu mai este foarte atractivă pentru Serbia – premierul Aleksandar Vucic

Deşi aderarea la Uniunea Europeană nu mai este pentru Serbia foarte atractivă, Belgradul nu se va abate de la această cale, dar în acelaşi timp va continua să coopereze cu Rusia, în pofida tuturor presiunilor, a declarat luni premierul sârb, Aleksandar Vucic, după ce a participat la Londra la o conferinţă a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), transmite agenţia Tanjug, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 22 feb. 2016, 20:01
UE nu mai este foarte atractivă pentru Serbia - premierul Aleksandar Vucic

‘Le-am spus deschis că Uniunea Europeană nu mai este atât de atractivă cum a fost, dar suntem oameni raţionali şi ştim că este cel mai bun lucru pentru ţara noastră. Le-am spus fără ambiguităţi că vom continua cooperarea cu Federaţia Rusă’, a spus premierul sârb în faţa presei.

Deşi a început în decembrie negocierile de aderare la Uniunea Europeană, Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Rusiei pentru a nu-şi strica relaţiile tradiţionale foarte bune cu aceasta din urmă şi pentru a nu pierde piaţa rusă.

În cursul unei vizite la Moscova, în decembrie 2014, ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a promis că ţara sa nu va adera la Uniunea Europeană dacă acest lucru va aduce prejudicii intereselor ‘altor parteneri’ ai Serbiei, cu referire la Rusia. Acelaşi oficial sârb a declarat câteva luni mai târziu că relaţiile ‘prieteneşti şi frăţeşti’ dintre Serbia şi Rusia nu pot face obiectul unei negocieri cu niciun stat terţ sau organizaţie.

Pe de altă parte, în timpul dezbaterilor aprinse din toamna anului trecut pe tema cotelor obligatorii de refugiaţi, premierul Vucic a afirmat că ţara sa este dispusă să primească permanent un număr de refugiaţi, pentru a arăta astfel că ‘este mai europeană decât alţii’.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...