Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în toamnă

Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în octombrie sau noiembrie, în acest sens fiind în discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI), a declarat, marţi, ministrul de resort, Achim Irimescu, în plenul Senatului, la 'Ora ministrului'.
Economica.net - mar, 23 feb. 2016, 19:55
Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în toamnă

‘Avem discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru stabilirea unui Fond de Creditare pentru Agricultură în vederea facilitării accesului la finanţare pentru că am dezangajat aproape un miliard de euro din cauza faptului că fermierii nu au avut acces la finanţare. Am discutat deja cu un director al FEI şi dacă vom accelera corespunzător discuţiile în octombrie – noiembrie am putea să avem un fond care ar putea să acorde credite prin 3, 4 maximum 5 bănci’, a spus Achim Irimescu.

Acesta a explicat etapele care trebuie urmate pentru a deveni funcţional un astfel de Fond de Creditare pentru Agricultură.

‘În prima etapă, în luna martie, este nevoie de realizarea unui market test al FEI cu instituţiile finanţatoare pentru actualizarea valorii exacte pentru instrumente financiare. Urmează finalizarea evaluării ex-ante pe care o face MADR, până sfârşitul lunii martie. În faza următoare va demara negocierea pentru încheierea acordului de finanţare, încă din trimestrul I, ca să putem cere modificarea PNDR în mai – iunie, iar după vacanţa de vară a Comisiei să avem acceptul de modificare pentru PNDR pentru a include fondul în program. Important este să avem toate procedurile legale adoptate’, a arătat ministrul.

Potrivit sursei citate, FEI va realiza ulterior selecţia intermediarilor financiari, ceea ce presupune lansarea unui apel de 45 de zile minim de la semnarea acordului, după care se va trece la evaluarea ofertei şi selecţia în termen de 60 de zile, iar în octombrie-noiembrie să existe deja un fond de creditare funcţional.

Nu în ultimul rând, şeful MAR a precizat că în aceste zile există consultări cu CE în vederea modificării unor condiţii pentru Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care percepe un comision mai mare decât dobânda practicată în prezent de bănci.

‘În aceste zile ne consultăm cu Comisia Europeană pentru că este o decizie a Comisiei şi sperăm ca în cel mai scurt timp să putem face să funcţioneze şi Fondul existent de Garantare (FGCR). Dacă în trecut am avut dobândă mare, iar acum, deşi dobânda este mai mică, condiţiile sunt dificile pentru fermieri. De exemplu, avem un Fond de Garantarea în agricultură în care MADR a investit foarte mulţi bani. Acum, avem 90 de milioane de euro din bani europeni în FGCR, dar din păcate comisionul stabilit printr-o directiva europeană este de 3,8% în condiţiile care banca oferă credite cu 2%. Sigur 3,8% este un comision foarte mare’, ‘ a adăugat ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...