Gazprom anunţă o nouă rută de aprovizionare cu gaze naturale via Marea Neagră

Grupul energetic rus Gazprom a anunţat, miercuri, că a semnat un memorandum de înţelegere cu grupul italian Edison SpA şi firma greacă DEPA cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Europei, prin Marea Neagră, informează Reuters.
Economica.net - J, 25 feb. 2016, 08:00
Gazprom anunţă o nouă rută de aprovizionare cu gaze naturale via Marea Neagră

Într-un comunicat de presă, Gazprom precizează că, în conformitate cu memorandumul semnat la Roma, părţile semnatare sunt interesate de o rută care să permită livrarea de gaze naturale ruseşti printr-o conductă ce va traversa Marea Neagră şi, apoi, ‘via terţe ţări’ până în Grecia, ulterior fiind transportat ‘din Grecia până în Italia’.

Părţile semnatare intenţionează să profite de lucrările deja realizate de Edison SpA şi DEPA în cadrul proiectului ITGI Poseidon (Turkey-Greece-Italy interconnector), scrie Agerpres.

‘Dezvoltarea capacităţilor intra-europene de transport de gaze este o componentă importantă a îmbunătăţirii siguranţei livrărilor de gaze naturale, inclusiv a celor din Rusia, către consumatorii din întreaga Europă’, a declarat directorul general de la Gazprom, Alexei Miller.

Semnarea acestui memorandum vine după abandonarea proiectului gazoductului South Stream, în luna decembrie 2014, şi a impasului în care se găseşte proiectul alternativ Turkish Stream, ca urmare a tensiunilor dintre Ankara şi Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...