Donald Tusk admite că ridicarea de garduri la graniţe poate fi necesară pentru menţinerea spaţiului Schengen

Revenirea la aplicarea dispoziţiilor spaţiului Schengen, inclusiv controlul riguros la frontierele externe ale acestui spaţiu de liberă circulaţie, constituie o dispoziţie 'prealabilă' soluţionării crizei migraţiei, a declarat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, el admiţând însă că 'măsuri consolidate' la graniţe nu pot fi excluse dacă se doreşte menţinerea Schengen.
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 16:24
Donald Tusk admite că ridicarea de garduri la graniţe poate fi necesară pentru menţinerea spaţiului Schengen

‘Sunt convins (…) că o restabilire a (spaţiului) Schengen este o condiţie prealabilă unei soluţii europene în criza migranţilor’, a declarat Tusk în timpul vizitării taberei de refugiaţi Dobova, în Slovenia, aproape de graniţa cu Croaţia, relatează AFP.

Întrebat despre ridicarea de garduri cu sârmă ghimpată la frontierele externe ale spaţiului Schengen, preşedintele Consiliului European a răspuns: ‘Mă tem că uneori este nevoie de măsuri consolidate dacă într-adevăr doriţi să menţineţi Schengen. Îmi pare rău, dar aceasta este realitatea’.

Slovenia, ţară care a ridicat astfel de garduri la frontiera cu Croaţia şi a limitat la 580 pe zi numărul migranţilor cărora le permite să-i traverseze teritoriul în drumul lor către vestul Europei, ‘este cel mai bun exemplu ce arată că un plan european de ansamblu poate funcţiona’, a apreciat Donald Tusk.

Vizita sa în Slovenia face parte dintr-un turneu pe care-l efectuează în Balcani, el urmând să ajungă joi în Turcia pentru a pregăti summitul UE-Turcia, dedicat crizei migraţiei şi care se va desfăşura pe 7 martie.

Conform unui plan de acţiune încheiat cu UE la sfârşitul anului trecut, guvernul turc s-a angajat să stăvilească valul de migranţi în schimbul unui ajutor financiar cu o valoare iniţială de trei miliarde de euro – destinat refugiaţilor sirieni de pe teritoriul turc – şi a reluării procesului de aderare a Turciei la UE, precum şi a celui de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci.

UE a trimis deja Turciei circa 400 de milioane de euro. Totuşi, numărul migranţilor care debarcă în insulele greceşti venind dinspre Turcia este în continuare foarte ridicat, de circa 2.000 pe zi. În plus, limitarea primirii acestor migranţi de către unele state vest-europene a obligat ţările de pe ruta balcanică să le restricţionarea trecerea graniţelor, de unde a rezultat blocarea a zeci de mii de migranţi în Grecia.

Conform unor surse europene citate de Reuters, UE ar fi dispusă să preia migranţi sirieni direct din Turcia, dacă în schimb autorităţile de la Ankara vor lua măsuri astfel încât în insulele greceşti să nu ajungă mai mult de 1.000 de migranţi în fiecare zi. A

Te-ar mai putea interesa și
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marţi că dobânzile trebuie majorate în continuare, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu şi economia surprinzător de......
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel ...
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...