DNA a pus sechestru pe 300.000 de euro din conturile fostului vicepreşedinte ASF Daniel George Tudor

Procurorii DNA au pus sechestru pe 300.000 de euro din conturile fostului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi ulterior vicepreşedinte al ASF Daniel George Tudor.
Economica.net - lun, 07 mart. 2016, 12:21
DNA a pus sechestru pe 300.000 de euro din conturile fostului vicepreşedinte ASF Daniel George Tudor

În dosarul respectiv acesta este cercetat, în arest la domiciliu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, informează DNA într-un comunicat remis luni.

‘Măsura asigurătorie a fost dispusă având în vedere că există date şi probe că suma de 300.000 euro reprezintă obiectul infracţiunii de luare de mită, astfel încât, prin măsura respectivă, să fie evitată înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării şi care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune’, se arată în comunicat.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă prezenta ordonanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează......
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...