CNADNR: Studiul de Fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti va fi finalizat până pe 15 decembrie

Studiul de Fezabilitate pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi finalizat până la data de 15 decembrie a acestui an iar proiectarea şi execuţia lucrărilor vor fi demarate după finalizarea documentului, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, remis, luni, Agerpres.
Economica.net - lun, 07 mart. 2016, 16:53
CNADNR: Studiul de Fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti va fi finalizat până pe 15 decembrie

Comunicatul reaminteşte faptul că noul termen estimat pentru darea în trafic a tronsonului de autostradă este anul 2021.

Contractul de lucrări pentru autostrada Sibiu – Piteşti va fi finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

‘Având în vedere importanţa proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti, CNADNR SA a supus dezbaterii publice pentru prima dată un proiect de infrastructură rutieră la faza de SF (studiul de fezabilitate – n.r.) privind alegerea variantei optime de traseu. Acest demers a avut drept scop cunoaşterea şi eliminarea eventualelor probleme de mediu, geomorfologiei terenului, arheologice, care ar putea conduce la modificări ale proiectului. Stadiul actual al proiectului este cel al selecţiei alternativelor de traseu. Varianta optimă de traseu va rezulta în urma Analizei Multicriteriale, în baza criteriilor aplicate variantelor studiate, respectiv criterii tehnice, de mediu, socio-economice şi financiare’, precizează documentul citat.

Potrivit acestuia, CNADNR a organizat dezbateri publice cu privire la acest subiect în cele trei judeţe interesate, respectiv Vâlcea (23 noiembrie 2015), Argeş (26 noiembrie 2015) şi Sibiu (3 decembrie 2015).

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, la sfârşitul lunii februarie, la PRO TV, că noul termen pentru deschiderea în totalitate a autostrăzii Piteşti – Sibiu este anul 2021, faţă de 2023 cum era iniţial, după ce unitatea special constituită pentru implementarea proiectului a găsit soluţii pentru devansare, în timp ce pentru sectoarele de capăt va fi posibilă folosinţa mai devreme de această dată.

Aproximativ 8.000 de persoane au participat luni la un miting organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) pentru susţinerea unor obiective de interes naţional, precum urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu.

Te-ar mai putea interesa și
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul global al inteligenţei artificiale, a accelerării producţiei......
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în ...
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului Putin (WSJ)
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului ...
Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener ...
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între ...