Veşti proaste pentru toată lumea: aurul, din nou la mare căutare

În perspectivă istorică, preţul aurului este corelat de regulă cu inflaţia, fiind perceput drept un refugiu pentru averile agonisite de investitori mari şi mici, în perioade de devalorizare abruptă a banului. Astăzi însă, raportul s-a inversat: economia mondială trage încă ponoasele crizei financiare din 2008.

Ţările bogate – Europa sau Japonia – sunt împotmolite în stagnare economică, nu reuşesc să creeze locuri de muncă şi sunt bântuite de demonul deflaţiei – scăderea susţinută a preţurilor pentru perioade lungi de timp – care în teorie descurajează achiziţiile şi investiţiile, creând un efect de spirală. Situaţia nu este cu mult mai bună pentru americani. Statele Unite înregistrează creştere economică solidă, însă piaţa muncii are încă o evoluţie dezamăgitoare, iar inflaţia întârzie să revină la un nivel considerat sănătos, încurcând calculele Rezervei Federale, care încearcă, timid, să crească dobânzile aflate ani buni aproape de zero.

Ultima dată când aurul s-a scumpit atât de mult într-o perioadă atât de scurtă, la sfârşitul anilor ’70, inflaţia din SUA se apropia periculos de 15%, notează Bloomberg. Acum, aşteptările economiştilor privind evoluţia preţurilor de consum sunt la cel mai scăzut nivel de la criza financiară mondială din 2008-2009. Astfel, temerile privind stagnarea economică persistentă şi inflaţia scăzută au ajuns să declanşeze un nou raliu al preţului aurului.

La mijlocul acestei săptămâni, aurul se tranzacţionează la 1.256 dolari pe uncie, în creştere cu 18,5% de la începutul anului, potrivit datelor Bloomberg. „Aurul merge bine atunci când există percepţia că băncile centrale au pierdut controlul, iar în situaţia actuală poate fi un semn că se instalează deflaţia. Orice tendinţă de revenire a inflaţiei va fi primită ca semn că situaţia economică se îmbunătăţeşte”, comentează pentru Bloomberg un analist londonez.

În România, un gram de aur este cotat, miercuri, de BNR la 164,53 lei, în creştere cu 16% de la începutul anului.

Băncile centrale din aproape 30 de ţări, inclusiv Banca Japoniei, Banca Centrală Europeană, Banca Suediei şi Banca Elveţiei au trecut deja la dobânzi negative, în încercarea de a descuraja „banul la saltea” şi de a încuraja creditarea şi creşterea economiei. De asemenea, o bună parte din obligaţiunile guvernamentale ale ţărilor dezvoltate au ajuns la randament negativ – este vorba de titluri în valoare totală de 7.900 de miliarde de dolari.