Avocatul lui Oprescu anunţă că va contesta interceptările din dosarul edilului. Acesta a depus o plângere contra judecătoarei

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a depus joi o plângere la CSM faţă de judecătoarea Camelia Bogdan de la Curtea de Apel Bucureşti, ocazie cu care avocatul său a anunţat că vor fi contestate interceptările din dosarul în care edilul este anchetat pentru fapte de corupţie, notează Agerpres. 
Economica.net - J, 10 mart. 2016, 15:25
Avocatul lui Oprescu anunţă că va contesta interceptările din dosarul edilului. Acesta a depus o plângere contra judecătoarei

Sorin Oprescu şi avocatul său Viorel Mocanu a fost joi la CSM, unde au depus o sesizare în care susţin că magistratul Camelia Bogdan ar fi săvârşit abateri disciplinare când a judecat şi s-a pronunţat asupra măsurii preventive.

Oprescu a spus că doreşte un proces echitabil şi a adăugat că a dat de bună credinţă declaraţia în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

‘Am depus o plângere împotriva judecătoarei Bogdan Camelia, pentru că în şedinţa de judecată în care era vorba despre validarea sau nu a arestării doamna judecător a făcut apel la o serie întreagă de fapte care nu aveau nicio legătură cu presupusa faptă. Ba, mai mult decât atât, consider că şi-a depăşit obligaţiunile luând un rol de ‘procuror şef’ şi recomandând procurorului, ca şi când aş fi fost absolut vinovat şi ar fi fost vorba despre o sentinţă şi nu de o discuţie asupra stării preventive, iar procurorul de caz a urmat întru totul toate aceste recomandări’, a spus fostul edil la sediul CSM.

La rândul său, avocatul Viorel Mocanu a anunţat că vor fi contestate interceptările din dosar, pentru că permite momentul procesual şi pentru că în această cauză DNA a avut sprijinul SRI.

‘Reprezintă undeva la 30% din materialul probator pe care se susţine acuzaţia. În sarcina domnului Oprescu vorbim doar de patru interceptări ambientale care (…) nu au o relevanţă în susţinerea acuzaţiei, dar dacă vor fi anulate este cu atât mai bine. (…) Curtea de Apel Bucureşti va dispune’, a spus Mocanu.

El a mai spus că judecătorii au invocat o serie întreagă de mijloace de probă, care, în opinia apărării, au fost obţinute în mod nelegal.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, este judecat pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...