Impozitul pe tranzacţiile imobiliare va fi încasat de notari şi virat statului

Impozitul datorat statului la vânzarea proprietăţilor, cunoscut ca impozit pe tranzacţiile imobiliare, va fi calculat şi încasat de notarii publici, înainte de autentificarea actelor şi virat apoi statului, prevede un proiect de ordin publicat, vineri, de Ministerul Finanţelor, care propune un termen de 60 de zile pentru calcularea sumelor datorate statului în cazul în care transferul proprietăţii se realizează prin decizie a instanţei.
Economica.net - vin, 11 mart. 2016, 09:44
Impozitul pe tranzacţiile imobiliare va fi încasat de notari şi virat statului

Potrivit legii, persoanele fizice care realizează venituri din transferul dreptului de proprietate asupra unor construcţii sau terenuri datorează impozit pe venit.

„În cazul în care transmisiunea dreptului de proprietate se realizează prin procedură notarială, impozitul se calculează şi se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii şi se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat”, se arată în document.

În plus, notarii publici sunt obligaţi, potrivit textului aflat în dezbatere publică, să depună semestrial de Fisc o declaraţie informativă privind transferurile de proprietăţi imobiliare, care să cuprindă detalii pentru fiecare tranzacţie şi pe persoanele care au încasat venituri.

Dacă apar erori sau omisiuni în calcularea şi încasarea impozitului, notarul public trebuie să anunţe organului fiscal competent această situaţie. Ulterior, angajaţii ANAF stabilesc impozitul datorat şi diferenţa de impozit de plată şi emite o decizie de impunere.

„În situaţia în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească ori prin altă procedură decăt cea notarială, impozitul se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei”, se mai arată în proiect.

Procedurile cuprinse în proiectul de ordin au fost realizate după consultarea cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, potrivit ANAF.

Potrivit Codului Fiscal, pentru construcţiile de orice fel şi pentru terenuri, cu o valoare de cel mult 200.000 de lei, persoanele datorează statului un impozit de 3%, dacă proprietăţile sunt dobândite într-un termen de până la trei ani inclusiv, şi de 2%, dacă au fost dobândite de peste trei ani.

Pentru un preţ de vânzare de peste 200.000 lei, persoanele care încasează venitul trebuie să plătească statului 6.000 lei, la care se adaugă 2% din valoarea ce depăşeşte 200.000 lei, în cazul în care proprietatea a fost dobândită de cel mult trei ani.

Cei care vând proprietăţi dobândite de mai mult de trei ani şi care valorează peste 200.000 de lei trebuie să plătească statului 4.000 lei plus 1% din valoarea ce depăşeşte 200.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cine este atacatorul care a provocat masacrul din Polonia
Cine este atacatorul care a provocat masacrul din Polonia
Fascinat de extrema dreaptă, atacatorul din Cracovia desena oameni spânzurați la școală și avea un arsenal de arme acasă pe care le deținea legal....
România intră în Guiness World Records. Peste 2.500 de oameni au plantat arbori simultan în Pădurea Prieteniei din Prahova
România intră în Guiness World Records. Peste 2.500 de oameni au plantat arbori simultan în Pădurea Prieteniei din Prahova
România a stabilit pe 7 noiembrie un nou record mondial Guiness World Records pentru cel mai mare număr de persoane care ...
Atac armat Cracovia: În ce stare sunt răniții
Atac armat Cracovia: În ce stare sunt răniții
Doi poliţişti, victime ai atacului armat de ieri, din Cracovia, Polonia, sunt în stare stabilă, în timp ce atacatorul ...
Referendum Răşinari. Locuitorii își dau votul consultativ în legătură cu exploatarea minieră din perimetrul Valea Dobra
Referendum Răşinari. Locuitorii își dau votul consultativ în legătură cu exploatarea minieră din perimetrul Valea Dobra
Locuitorii din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, votează astăzi soarta exploatării miniere din perimetrul Valea Dobra ...