UE ar putea reda statelor membre posibilitatea de a aplica o cotă redusă de TVA

Uniunea Europeană ar putea reda statelor membre posibilitatea de a reduce Taxa pe Valoarea Adăugată, potrivit unui proiect consultat de Reuters, o decizie care ar urma să se bucure de sprijin la nivelul întregii Europe, mai ales în Marea Britanie, unde criticile cu privire la controlul centralizat al Bruxelles-ului au determinat organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa la UE, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 11 mart. 2016, 14:30
UE ar putea reda statelor membre posibilitatea de a aplica o cotă redusă de TVA

Proiectul subliniază că dreptul Marii Britanii de a aplica un TVA zero va fi menţinut. De această derogare beneficiază şi alte vechi state membre, însă doar autorităţile de la Londra o utilizează frecvent, în special pentru produse alimentare şi medicamente.

Textul UE, care ar urma să fie publicat săptămâna viitoare, constată că ‘TVA are nevoie să fie modernizată şi repornită’. Documentul susţine că statele membre ar putea fi autorizate să aleagă care sunt produsele care vor beneficia de un TVA redus, în condiţiile în care în prezent nivelul minim este fixat la 5% iar Comisia controlează lista produselor şi serviciilor eligibile pentru acest nivel redus de TVA.

Dacă vor fi aprobate, noile reguli ar putea da guvernelor mai multă putere fie pentru a modifica lista, fie pur şi simplu pentru a elimina complet această listă. O alternativă şi mai ambiţioasă ar fi să li se acorde statelor membre ‘o mai mare libertate cu privire la numărul ratelor reduse şi nivelul acestora’, se arată în proiectul consultat de Reuters.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a avertizat deja guvernele statelor membre cu privire la scăderea veniturilor ca urmare a reducerii TVA. În prezent TVA aduce aproape 1.000 de miliarde de euro pe an celor 28 de state membre UE, adică 7% din PIB-ul UE.

Pentru a contracara fraudarea TVA în cazul schimburilor între statele membre, Comisia propune de asemenea ca impozitul să fie colectat de ţara unde bunurile sunt produse în numele ţării unde sunt vândute. O astfel de măsură ar necesita însă o cooperare transfrontalieră mai strânsă şi ar putea îngreuna procedurile birocratice dar ar putea de asemenea reduce cu 80% frauda fiscală la frontieră, ceea ce ar reprezenta 50 de miliarde euro pe an, estimează responsabilii europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...