Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a aplicat amenzi de peste 2,21 milioane lei în această săptămână

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a desfăşurat în cursul acestei săptămâni 1.551 controale la nivel naţional privind respectarea măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, în urma cărora a aplicate amenzi de peste 2,21 milioane lei, informează IGSU, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 12 mart. 2016, 10:16
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a aplicat amenzi de peste 2,21 milioane lei în această săptămână

Au fost aplicate 3.421 sancţiuni contravenţionale (2.858 avertismente şi 513 amenzi contravenţionale), în cuantum de 2.21 milioane lei, potrivit Agerpres.

Inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi la unităţi sanitare.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii IGSU au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

Inspectorii de prevenire au fost angrenaţi şi în 68 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor, se arată în comunicat.

În plan operaţional, în aceeaşi perioadă, la nivel naţional au fost derulate 5.406 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 227 misiuni de stingere a incendiilor, 4.672 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 21 misiuni de descarcerare şi 103 pentru deblocare/salvare.

În cele cinci zile, 4.360 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor, iar 39 au fost salvate din medii ostile vieţii.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...