Dîncu spune că din 2017 patru stadioane din Capitală vor fi reabilitate

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării şi Administraţiei Publice, a anunţat duminică că există proiecte pentru stadioanele Dinamo, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, iar din 2017 va începe reconstrucţia acestora, scrie Agerpres. 
Economica.net - D, 13 mart. 2016, 10:00
Dîncu spune că din 2017 patru stadioane din Capitală vor fi reabilitate

„Trebuie să reabilităm patru stadioane de antrenamente pentru patru echipe – este vorba de stadionul Dinamo, Steaua, Rapid şi cel de la Arcul de Triumf. Există proiectele pentru cele patru complexe, sunt la Compania Naţională de Investiţii, la MDRAP. În această toamnă facem studiile de fezabilitate şi, de la anul, începem reconstrucţia acestor stadioane”, a spus Dîncu, la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.

El a explicat că nu este vorba de o reconstrucţie din temelii a stadioanelor. „O să încercăm să vedem ce bani vom avea – putem să facem o fază mai extinsă, să încercăm să reabilităm stadioanele într-un grad mai mare, sau să reabilităm mai mult suprafaţa de joc. Asta va decide bugetul. Eu am un proiect ambiţios cu patru complexe sportive care să arate european şi modern. Să vedem cu finanţele şi cu ceilalţi dacă vom avea bani să le punem la acest nivel”, a adăugat Dîncu.

Întrebat despre construcţia stadioanelor din Teleorman, vicepremierul a explicat că nu e vorba de lucruri care se fac ”în acest moment”, ci de anumite investiţii care se fac pe termen lung.

„La Compania Naţională de Investiţii sunt 1.500 de proiecte adunate din zona autorităţilor locale. Aceste 1.500 de subiecte sunt pe mai multe categorii – săli de sport, cămine culturale, aşezăminte culturale, case de cultură, orfelinate şi clădiri sociale. Se înregistrează la Minister unde există un comitet interministerial care analizează aceste investiţii – oportunitatea lor – şi le trece pe o listă sinteză. Aici se prioritizează şi s-ar putea face în 20 de ani unele, iar altele în zece ani. Nu este vorba de lucruri care se fac în acest moment, ci este vorba de anumite investiţii care se fac pe termen lung. Avem 50 sau 70 de stadioane din oraşe mari care sunt pe această listă, evident că nu se pot face toate dintr-o dată, dar este foarte bine să reabilităm bazele sportive din România şi este unul dintre proiectele Guvernului”, a arătat Dîncu.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...