Reuniune OPEC, Rusia şi alţi exportatori pentru a îngheţa producţia de ţiţei

Statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi exportatori se vor reuni probabil la mijlocul lunii aprilie, la Doha, pentru a discuta despre îngheţarea producţiei de ţiţei pentru a sprijini preţurile, au declarat luni trei surse din OPEC pentru Reuters.
Economica.net - lun, 14 mart. 2016, 11:51
Reuniune OPEC, Rusia şi alţi exportatori pentru a îngheţa producţia de ţiţei

Planul anterior prevedea o întâlnire în Rusia, în 20 martie, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că este puţin probabilă această reuniune.

Informaţiile vin după ce Iranul, al treilea producător din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat duminică că are în vedere o ‘îngheţare’ a producţiei sale de petrol la nivelul din ianuarie, reducând astfel credibilitatea planului anunţat de Rusia şi Arabia Saudită, destinat încetinirii declinului preţului ţiţeiului.

Luna trecută, la Doha, guvernele din Arabia Saudită, Rusia, Venezuela şi Qatar au ajuns la un acord privind ‘îngheţarea’ producţiei de petrol la nivelurile din ianuarie, a anunţat ministrul Energiei şi Industriei din Qatar, Mohamed Saleh al Sada, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

‘Poziţia noastră privind îngheţarea producţiei este clară şi nimic nu s-a schimbat’, a afirmat duminică ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, pentru agenţia de presă Fars. Poziţia Iranului va fi subliniată şi în cadrul vizitei pe care o va efectua luni la Teheran ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a adăugat Bijan Namdar Zanganeh.

Obiectivul Iranului este de a ajunge la o producţie de până la patru milioane de barili pe zi (bpd), nivelul înregistrat înainte de aplicarea sancţiunilor internaţionale. Comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, au anunţat în ianuarie Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.

‘Cooperarea va fi posibilă, după ce vom ajunge la acel nivel, dar ar trebui să renunţăm la acest subiect până atunci’, a afirmat duminică ministrul iranian al Petrolului.

Conform datelor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, actuala producţie a Iranului se situează între 2,8 şi 3,5 milioane de barili pe zi.

Preţul barilului de petrol a scăzut cu peste 70% în ultimele 18 luni, iar acest lucru reprezintă o problemă pentru exportatorii de ţiţei. La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna mai a crescut vineri cu 0,34 dolari, ajungând la valoarea de 40,39 dolari.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...