FMI recomandă reducerea deficitului bugetar al României la 2,5% din PIB în 2016

Fondul Monetar Internaţional (FMI) consideră că un nivel al deficitului bugetar de doar 2,5% din produsul intern brut (PIB) în acest an, comparativ cu 3%, nivelul prevăzut în buget, ar reduce vulnerabilităţile României şi ar crea premisele pentru revenirea dezechilibrului bugetar spre un nivel considerat optim în următorii ani, a declarat, luni, şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, scrie news.ro.
Economica.net - lun, 14 mart. 2016, 14:52
FMI recomandă reducerea deficitului bugetar al României la 2,5% din PIB în 2016

Reprezentantul instituţiei internaţionale a făcut mai multe comentarii şi în legătură cu politica fiscală a guvernului din acest an. Astfel, noul Cod Fiscal, care a redus mai multe taxe importante de la începutul acestui an, oferă un stimul într-un moment în care economia era oricum pe o tendinţă de creştere, consideră experţii FMI.

„Când se realizează economii în finanţele publice, dacă traiectoria datoriei publice este descendentă se pot face economii, bune pentru momentele de criză. Se pot reduce astfel vulnerabilităţile ţării. Un astfel de deficit (precum cel programat pentru 2016, n.r.) ar trebui atins în criză, nu acum. Obţinerea unui deficit de 2,5% în 2016 şi 2% în 2017 ne-ar aduce la un nivel de 1,5% considerat optim”, a spus Baqir, la conferinţa de presă de la finalul misiunii.

„Politica prociclică subminează posibilitatea de a cheltui când vremurile nu sunt atât de bune”, a completat reprezentantul FMI.

Experţii instituţiei internaţionale consideră că un deficit bugetar de 1,5% din PIB ar permite scăderea datoriei publice şi ar genera rezerve bugetare pentru perioadele economice dificile, când apar şocuri.

Şeful misiunii FMI a afirmat că, pentru a reduce deficitul bugetar în 2017 la 2% din PIB, „trebuie amânate măsuri ale Codului Fiscal de stimulare a consumului”.

„Trebuie implementată treptat o lege a salarizării bugetare. Amînarea acestora ar putea duce la economii care să fie cheltuite în sănătate şi educaţie. În absenţa economiilor, măsuri care ar majora deficitul, dacă nu sunt evitate, vor atrage datorii şi creşterea datoriei publice”, a mai spus Baqir.

Datele preliminare publicate până în prezent arată că, în 2015, bugetul general consoldat a înregistrat un deficit de 1,5% din PIB, în timp ce datoria publică a României a fost estimată la aproximativ 38,5% din PIB la finalul anului trecut.

Pentru 2016, guvernul a programat un deficit al bugetului consolidat în creştere la aproape 3% din PIB. Bugetul general consolidat cuprinde atât bugetul de stat, din care se fac cheltuielile curente ale statului, cât şi bugetele sociale, categorie în care intră bugetul pensiilor publice şi cel de şomaj.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile sale
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile ...
Compania aeriană HiSky lansează campania de Black Friday, cu reduceri de până la 50% la biletele de avion, pentru toate destinațiile din rețeaua sa de zboruri, informează societatea prin......
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia BCE
Madridul îl propune pe fostul guvernator al Băncii Naționale a Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, pentru a prelua șefia ...
Guvernul spaniol a anunţat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al Băncii Centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept ...
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale cu operatorul aerian, aflat în insolvență
Netopia obține încă o victorie în instanță într-un proces cu Dan Air și anunță că întrerupe relațiile contractuale ...
Compania Netopia Payments anunță că a obținut două soluții favorabile în primă instanță în procedurile judiciare ...
Vânzările slabe au condamnat Tesla Cybertruck. Elon Musk a anunțat reducerea treptată a producției
Vânzările slabe au condamnat Tesla Cybertruck. Elon Musk a anunțat reducerea treptată a producției
Tesla Inc. va reduce progresiv activitățile de producție destinate modelului Cybertruck la uzina sa din Austin, Texas, ...