Miniştrii europeni de externe au discutat cinci principii directoare ale politicii UE faţă de Rusia

Miniştrii europeni de externe, reuniţi luni la Bruxelles, au susţinut că blocul comunitar va fi în continuare ferm faţă de Rusia, atât în ceea ce priveşte sancţiunile adoptate ca urmare a conflictului din Ucraina cât şi în privinţa sprijinului acordat de Moscova regimului sirian, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 14 mart. 2016, 20:51
Miniştrii europeni de externe au discutat cinci principii directoare ale politicii UE faţă de Rusia

Europenii sunt ‘unanimi’ în legătură cu cinci ‘principii directoare ale politicii UE faţă de Rusia’, a declarat după reuniune şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Astfel, referitor la conflictul din Ucraina, înaintea oricărei schimbări de poziţie, mai ales în privinţa sancţiunilor, blocul comunitar va cere în continuare aplicarea completă a acordurilor de pace de la Minsk şi îşi menţine politica de ‘nerecunoaştere a anexării ilegale’ a Crimeii.

De asemenea, UE doreşte să se apropie de ţările din Europa de Est şi din Asia Centrală şi să intensifice contactele cu societatea civilă rusă, a mai menţionat Federica Mogherini.

Pe de altă parte, UE doreşte ‘să-şi consolideze rezistenţa internă în materie de energie, securitate, ameninţări hibride şi comunicaţii strategice’, a explicat mai departe şefa diplomaţiei europene.

În acelaşi timp, ‘este necesar să avem un angajament selectiv faţă de Rusia în chestiuni precum Iranul, procesul de pace din Orientul Mijlociu, Siria’, a continuat ea.

Reuniunea de luni nu a avut în vedere în mod formal sancţiunile împotriva Rusiei – care expiră în luna iulie – sau cele împotriva unor oficiali ruşi ori ucraineni proruşi implicaţi în destabilizarea Ucrainei, acestea din urmă fiind prelungite săptămâna trecută până pe 15 septembrie. Acest subiect va fi discutat în lunile următoare, pe măsură ce se va evalua implementarea acordurilor de pace de la Minsk.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...