Inspecţia Fiscală: Gradul de conformare la declarare a ajuns la 95%, în 2015

Gradul de conformare voluntară la declarare a ajuns la 95% la sfârşitul anului 2015, după o creştere de la 84%, în 2010, la 94%, în 2013, a declarat, marţi, şeful Direcţiei Generale Coordonare Inspecţie Fiscală, Constantin Gioga, la evenimentul de lansare a Asociaţiei Profesioniştilor în Administrare Fiscală (APiAF), potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 15 mart. 2016, 16:57
Inspecţia Fiscală: Gradul de conformare la declarare a ajuns la 95%, în 2015

‘Dacă, în anul 2010, gradul de conformare la declarare era de 84%, vreau să vă spun că, în patru ani, respectiv la sfârşitul anului 2013, gradul de conformare la declarare a atins nivelul de aproape 94%. În această perioadă, în ceea ce priveşte conformarea voluntară, Inspecţia Fiscală a avut un rol foarte activ. Să creşti cu aproape 10 procente în patru ani vreau să cred că este rolul şi rezultatul Inspecţiei Fiscale. După anul 2013 a mai crescut cu un procent şi a ajuns la sfârşitul anului 2015 la aproape 95%’, a spus Constantin Gioga.

Acesta a afirmat că de multe ori Inspecţia Fiscală este acuzată că actele de control au o calitate scăzută, însă, din peste 20.000 de decizii de impunere în 2015, aproximativ 530 de decizii au fost desfiinţate de structura de specialitate din cadrul ANAF.

Constantin Gioga a precizat că instanţele desfiinţează un număr foarte mic de decizii de impunere.

‘Avem date care ne indică faptul că, totuşi, lucrurile nu stau aşa cum sunt prezentate în mass-media şi în public. De fapt, este cu totul invers. Pot să vă spun că este exact invers. Nu mai rămâne decât să citim aceste date statistice pe care trebuie, din păcate, trebuie să le căutăm foarte bine pe site-ul ANAF să vedem unde se regăsesc, unde sunt aceşti indicatori de performanţă şi lucrurile trebuie repuse acolo unde se află’, a spus Constantin Gioga.

Potrivit acestuia, performanţa a fost realizată cu ‘sacrificii enorme’ ale inspectorilor fiscali.

‘Nu există o susţinere a activităţii de inspecţie fiscală din punct de vedere logistic, material. De fapt, este egală cu zero… Din păcate, Inspecţia Fiscală nu este ordonator de credite. Noi nu putem să repartizăm fonduri. Noi doar facem solicitări şi cei care se ocupă cu aceste aspecte decid. Eu ştiu că s-a decis în urmă cu câţiva ani să se achiziţioneze şi fonduri sunt. Dacă până în urmă cu 4-5 ani se spunea că ANAF nu are fonduri, nu are buget – şi prin aceasta se încheia orice fel de discuţie – pot să vă spun că, după 2012, ANAF-ului i s-a alocat un buget important pentru achiziţii şi ce pot să vă mai spun e că la Inspecţia Fiscală, la Administraţia Fiscală nu vedem calculatoare, nu vedem laptopuri, nu vedem autoturisme, o logistică minimală pentru a desfăşura activitatea. Dar unde sunt aceştia bani? Unde s-au dus aceşti bani? Nu aş vrea să vă dau răspunsul. Deci, fonduri există’, a afirmat Constantin Gioga.

El a adăugat că, în prezent, există 200 de inspectori fiscali care au plângeri penale sau sunt acţionaţi în instanţă de contribuabili. Potrivit lui Constantin Gioga, acestea nu reprezintă cazuri de corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Recordurile prosumatorilor din România: cea mai mare rată de creștere din Europa, cele mai mari sisteme instalate
Recordurile prosumatorilor din România: cea mai mare rată de creștere din Europa, cele mai mari sisteme instalate
Un studiu privind evoluția, cadrul de reglementare și impactul prosumatorilor asupra sistemului energetic din România, făcut de ASC XLAED BUSINESS HUB la solicitarea Asociației Furnizorilor......
Ce promoții la carburanți sunt în acest week-end. Reduceri substanțiale la unele benzinării
Ce promoții la carburanți sunt în acest week-end. Reduceri substanțiale la unele benzinării
Marile lanțuri de benzinării au promoții la carburanți în acest week-end, iar unele dintre ele merită luate în calcul.
Manevrele sunt suspendate în toate porturile maritime din cauza condiţiilor meteorologice. Autostrăzile și drumurile naționale sunt deschise – Centrul Infotrafic
Manevrele sunt suspendate în toate porturile maritime din cauza condiţiilor meteorologice. Autostrăzile și drumurile ...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat vineri seara că în judeţul Constanţa manevrele sunt suspendate în ...
Trump reacționează furios după decizia Curții Supreme a SUA de anulare a mai multor taxe vamale și anunță că introduce o nouă taxă globală pentru importuri
Trump reacționează furios după decizia Curții Supreme a SUA de anulare a mai multor taxe vamale și anunță că introduce ...
Preşedintele american Donald Trump a criticat vineri furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se "profund dezamăgit" de ...