Patronat restaurante: Legea antifumat va reduce încasările cu 10% pe termen scurt, fumătorii consumă cu 10% mai mult

Legea antifumat, intrată în vigoare de joi, va avea ca efect pe termen scurt scăderea vânzărilor în cluburi şi restaurante cu circa 10%, pentru că fumătorii sunt majoritari în restaurante şi consumă, în medie, mai mult decât nefumătorii, însă apoi încasările îşi vor reveni, a declarat, joi, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 17 mart. 2016, 15:48
Patronat restaurante: Legea antifumat va reduce încasările cu 10% pe termen scurt, fumătorii consumă cu 10% mai mult

Datele patronatului arată că fumătorii petrec cu 20% mai mult timp decât nefumătorii în restaurante sau baruri, iar nota de plată a celor care fumează este, în medie, cu 10% mai mare.

„Nu e un proces uşor de aplicat. Peste 50% dintre clienţi sunt fumători, nu e uşor să le oferim în continuare posibilitatea de a fuma. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca legea să fie aplicată în industria ospitalieră”, a spus Petrescu.

Asociaţia estimează că, în prima fază, efectul va fi o scădere a încasărilor restaurantelor, barurilor şi cluburilor cu circa 10%, însă vânzările îşi vor reveni după circa trei luni, pe măsură ce clienţi se vor obişnui cu noua legislaţie antifumat.

Legea antifumat, care a intrat în vigoare joi, interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, excepţie făcând celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Conform acestei legi, spaţiul public închis este orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...