Medicamentele ieşite de sub brevet sunt în continuare mai scumpe decât genericele, din cauza amânării aplicării unui ordin al Ministerului Sănătăţii

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al companilor producătoare de medicamente generice din România, solicită Ministerului Sănătăţii aplicarea imediată a reglementărilor în vigoare în materia aprobării preţurilor la medicamente, inclusiv cele referitoare la alinierea preţului medicamentelor ieşite de sub brevet la preţul de referinţă al medicamentului generic, introdusă prin articolul 8¹ din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009.
Cristina Şomănescu - vin, 18 mart. 2016, 12:21
Medicamentele ieşite de sub brevet sunt în continuare mai scumpe decât genericele, din cauza amânării aplicării unui ordin al Ministerului Sănătăţii

APMGR atrage atenţia că amânarea nejustificată a prevederilor articolului 8¹ este iraţională şi păgubitoare atât pentru statul român, cât şi pentru pacienţi, şi creează un dezechilibru concurenţial major în piaţa farmaceutică.

„Este ştiut că pentru o companie farmaceutică care produce medicamente inovative, anii de protecţie acoperiţi de brevet, în care se vând aceste medicamente, sunt suficienţi, atât pentru amortizarea costurilor şi realizarea de profit, cât şi pentru dezvoltarea de noi molecule. După expirarea perioadei de protecţie, medicamentul inovativ este decăzut din acest drept şi îşi pierde statutul de medicament inovativ. Menţinerea aceluiaşi nivel de preţ este inechitabil faţă de medicamentul generic, injust faţă de pacienţi şi costisitor pentru stat”, a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR.

Această aliniere de preţ vine ca urmare a recomandării Consiliului Concurenţei care a identificat necesitatea acestei măsuri în urma investigaţiilor desfăşurate pe piaţa farmaceutică din România.

În acest context, considerăm complet nejustificată campania anumitor organizaţii care încearcă să creeze panică, inoculând ideea falsă că piaţa din România va înregistra o lipsă de medicamente ieşite de sub brevet, în cazul în care Ministerul Sănătăţii va pune în aplicare dispoziţiile articolului 8¹ din Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009.
APMGR spune că pentru majoritatea medicamentelor care ies de sub brevet există deja echivalente generice disponibile pe piaţă, iar companiile membre APMGR stau la dispoziţia autorităţilor pentru a asigura furnizarea acestor medicamente în caz de nevoie.

APMGR a propus Ministerului Sănătăţii schimbarea completă a politicii de calcul a preţului la medicamente, care să înlocuiască Ordinul 75/2009, dat fiind că actuala modalitate de stabilire a preţului la medicamente s-a dovedit falimentară pentru întreaga industrie farmaceutică.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) este o organizaţie non-guvernamentală şi independentă, care îşi propune să contribuie în mod activ la îmbunătăţirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienţii români.

Companiile membre APMGR au capacități de producţie în Bucureşti, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş şi Constanţa unde se produc peste 1.500 de medicamente generice care acoperă toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice şi antialergice, până la produse oncologice de înaltă clasă. Industria generică locală contribuie cu circa 1,5% la PIB şi asigură peste 8.000 de locuri de muncă.

APMGR reprezintă intersele următoarelor companii producătoare de medicamente generice din Romania: Actavis, Alvogen Romania, Accord Healthcare, Biofarm, Cipla, Dr. Reddy’s, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Infomed Fluids, Krka, Magistra CC, Medochemie, Sandoz, Terapia – a Sun Pharma company, Teva, Zentiva.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...