Apple lansează azi un iPhone ieftin, revenind la design-ul clasic de 4 inci. Cât va costa

Apple a decis, în urmă cu un an şi jumătate, să renunţe la design-ul clasic al iPhone-ului, cu ecran de 4 inci, în favoarea modelelor mai mari. A fost una dintre cele mai profitabile decizii din istoria capitalismului american. În această seară, compania va readuce în prim-plan iPhone-ul de 4 inci, ca reacţie la perspectiva scăderii, în premieră, a vânzărilor de telefoane.
Economica.net - lun, 21 mart. 2016, 10:45

Odată cu lansarea iPhone 6, în noiembrie 2014, Apple a renunţat la design-ul tradiţional cu ecran mic. A fost un răspuns la succesul avut de Samsung şi ceilalţi producători din tabăra Android cu telefoane mult mai mari: mainstream-ul era deja la 5 inci, iar modelele „phablet”, cu ecran de 5,5 inci sau mai mare, s-au impus rapid cu vânzări de milioane de unităţi pe an. Lansarea iPhone 6 a fost urmată, pentru Apple, de cele mai profitabile trei luni din istoria Americii, iar compania a plusat cu modelele Plus, debutând cu succes şi în segmentul phablet.

În acest an, compania este confruntată cu o premieră – prima scădere a vânzărilor iPhone de la introducerea smartphone-ului, în 2007. Cerere pentru telefoane mai mici încă există, având în vedere numărul ridicat de analişti, comentatori şi utilizatori care deplâng an de an absenţa unui smartphone mai mic, dar cu specificaţii premium. Sony a fost prima companie care a răspuns nevoii unei categorii importante de consumatori pentru un smartphone puternic într-un format mic, lansând acum doi ani seria Xperia Compact, care preia specificaţiile premium de la modelele vârf de gamă şi le înghesuie într-o carcasă mai mică de 5 inci.

Invitaţia trimisă de Apple jurnaliştilor pentru seara zilei de luni, 21 martie, nu cuprinde detalii despre produsele care vor debuta, însă, din informaţiile scăpate pe surse, presa de specialitate a ajuns la un consens: Apple va lansa iPhone SE, cu ecran de aproximativ 4 inci, aceeaşi mărime cu modelele iPhone 5 şi 5s care au fost înlocuite în 2014 de terminale mai mari. Noul iPhone mic va fi desigur mai ieftin faţă de modelele 6s, asigurând prezenţa companiei în altă plajă de preţuri decât cea premium, rezervată modelelor de vârf. Telefonul va avea şi specificaţii actualizate, aduse în 2016, cu un procesor mai rapid, mai multă memorie şi cameră foto mai performantă.

Potrivit analiştilor, iPhone SE va costa între 400 şi 500 de dolari la liber, un preţ care nu poziţionează nicidecum produsul în categoria telefoanelor ieftine, însă este cu mult sub preţurile de 600-800 de dolari la care se vând modelele premium.

Ultima încercare a Apple de a atrage consumatorii atenţi la preţ a fost iPhone 5c, lansat în 2013, practic un iPhone 5 cu „măruntaiele” modelului anterior, 4S, şi carcasă din plastic colorat, care şi-a făcut cu greu loc pe piaţă.

La evenimentul din această seară vor vedea probabil lumina reflectoarelor şi un iPad Pro mai mic, dar şi noi accesorii pentru Apple Watch. O parte a evenimentului va fi dedicată, probabil, şi dezbaterii privind securitatea datelor utilizatorilor, în contextul disputei dintre Apple şi guvernul SUA privind decriptarea iPhone-urilor la cererea autorităţilor.

Surse: Bloomberg, 9to5mac, Financial Times, The Verge

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...