Rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în ianuarie. Scădere de 0,04% puncte procentuale faţă de decembrie 2015

Rata creditelor neperformante, potrivit definiţiei ABE, a fost de 13,57%, în ianuarie, în scădere cu 0,04% puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat la finalul anului 2015, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Faţă de luna decembrie 2014, indicatorul este mai mic cu 7,14 puncte procentuale.
Economica.net - lun, 28 mart. 2016, 06:10
Rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în ianuarie. Scădere de 0,04% puncte procentuale faţă de decembrie 2015

Potrivit definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperfomante sunt cele care îndeplinesc o serie de criterii precum expuneri semnificative cu scadenţa depăşită cu peste 90 de zile. De asemenea, pentru expunerile neperformante se consideră că, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată.

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a crescut la 713.921 de persoane, în ianuarie, fiind mai multe cu 9.675 faţă de luna decembrie 2015, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Un număr mai mare al persoanelor cu restanţe a fost înregistrat în septembrie 2015, când depăşea 716.000. În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 11,03 miliarde lei, din care peste 4,43 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,61 miliarde lei echivalent în euro, 1,93 miliarde lei echivalent în alte valute şi 48,4 milioane lei echivalent în dolari.

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,61 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 49,8 milioane lei cu o întârziere de 61-90 zile, respectiv de 56,3 milioane lei, între 31-60 de zile.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,44 miliarde lei, iar 1,86 miliarde lei – la colectare. Datele BNR mai arată că, în luna ianuarie, valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci depăşea 20,8 miliarde lei, Bucureştiul reprezentând peste 34% din total.

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...