Ministrul de Finanţe: Din iunie, persoanele fizice vor putea plăti taxele şi impozitele cu cardul bancar

Persoanele fizice vor putea achita taxele şi impozitele cu ajutorul cardului bancar începând din luna iunie a acestui an, una din variante fiind înrolarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în platforma ghişeul.ro, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 14:43
Ministrul de Finanţe: Din iunie, persoanele fizice vor putea plăti taxele şi impozitele cu cardul bancar
Te-ar mai putea interesa și
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru primele trei luni ale anului un profit de 2,6 ori mai mare decât în......
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...