Noua lege a salarizării o va abroga pe cea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice – sindicate

Noua lege a salarizării, al cărui proiect va fi înaintat sindicatelor până la sfârşitul săptămânii pentru eventuale modificări, va abroga Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, afirmă sindicalişti din sănătate, după discuţiile pe care le-au avut joi cu reprezentanţi ai Ministerului Muncii, potrivit Agerpres. 
Economica.net - J, 31 mart. 2016, 18:06
Noua lege a salarizării o va abroga pe cea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - sindicate

Discuţiile de la Ministerul Muncii au avut loc după ce peste 200 de medici, asistenţi medicali, persoane angajate în sistemul medical, dar şi medici de familie au protestat, joi, în faţa sediului instituţiei. Pichetul, organizat de Federaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, şi susţinut de Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical şi Societatea Naţională de Medicina Familiei, a atras atenţia asupra inegalităţilor şi abuzurilor din Sănătate. La protest au participat membri ai organizaţiilor sindicale din Bucureşti şi din judeţele Dolj, Constanţa, Cluj, Olt, Ialomiţa, Dâmboviţa, Maramureş, Brăila, Iaşi şi Mehedinţi.

Potrivit unui comunicat al organizaţiilor sindicale, în timpul manifestării, liderii formaţiunilor participante la protest au fost chemaţi la discuţii de reprezentanţi ai Ministerul Muncii. Agenda a cuprins următoarele teme: respectarea timpului de lucru şi de repaus în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi cu normele europene în vigoare; eliminarea termenului de obligativitate în raport cu orele de lucru suplimentare, ceea ce înseamnă ca orele de gardă să fie efectuate cu acordul medicului şi plătite în conformitate cu prevederile Codului Muncii; acordarea sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă, de noapte, de ture şi de doctorat, în procent la salariul actual, şi nu în cuantum.

‘Am primit asigurări că se vor lua măsuri specifice pentru rezolvarea problemelor, prin inspectoratele teritoriale de muncă. În premieră, reprezentanţii Ministerului Muncii au afirmat că noua lege a salarizării, al cărui proiect va fi înaintat sindicatelor, până la sfârşitul săptămânii, pentru eventuale modificări, va abroga Legea 284/2010. Aşteptăm cu interes dezbaterea publică a legii salarizării, a cărei menire trebuie să fie rezolvarea inechităţilor semnalate prin revendicările noastre. În ceea ce priveşte salarizarea personalului superior, pentru care nu există nivel comparabil de pregătire postuniversitară, reprezentanţii Ministerului Muncii au adus clarificări în sensul în care nu există o astfel de prevedere în proiectul actual al noii legi a salarizării. Salutăm deschiderea Ministerului Muncii şi solicităm domnului prim-ministru, Dacian Cioloş, implicarea imediată în soluţionarea revendicărilor şi organizarea unei întâlniri la nivel guvernamental, cu toate structurile implicate’, se menţionează în comunicatul sindicatelor.

Sindicaliştii precizează că protestele vor continua pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii, cu pichetarea Ministerului Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...