SUA acordă Ucrainei un ajutor în valoare de 335 de milioane de dolari

Statele Unite au anunţat joi un ajutor suplimentar de 335 milioane de dolari (295 milioane de euro) acordat Ucrainei, destinat consolidării securităţii, transmite AFP.
Economica.net - vin, 01 apr. 2016, 04:23
SUA acordă Ucrainei un ajutor în valoare de 335 de milioane de dolari

‘Vicepreşedintele (american) a apreciat eforturile realizate de preşedintele Poroşenko pentru a forma un guvern stabil, orientat spre reforme, şi a insistat asupra faptului că această etapă, ca şi promulgarea reformelor necesare, sunt esenţiale pentru a debloca ajutorul financiar internaţional, printre care a treia tranşă de împrumuturi în valoare de un miliard de dolari (880 de milioane de euro)’, a informat Casa Albă la finalul întrevederii dintre vicepreşedintele Joe Biden şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la Washington.

Dacă Statele Unite au căutat să sprijine guvernul proocidental ucrainean, au emis, de asemenea, rezerve legate de corupţia din această ţară, scrie Agerpres.

Acest anunţ a fost făcut după ce parlamentul de la Kiev a validat marţi demisia procurorului general Viktor Şokin, acuzat că ascunde faptele de corupţie şi sabotează reformele.

În mai 2014, Statele Unite au acordat Ucrainei a doua tranşă de împrumut de un miliard de dolari, destinată să ajute ţara să învingă insurecţia susţinută de Rusia şi să reconstruiască o economie slăbită după anexarea Crimeii în 2014.

Prima tranşă de împrumut a fost acordată în aprilie 2014, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...