Republica Moldova va organiza alegeri prezidenţiale la 30 octombrie

Republica Moldova va organiza alegeri prezidenţiale la 30 octombrie, a anunţat vineri Parlamentul de la Chişinău citat de Reuters, care precizează că va fi prima dată când liderul acestei ţări este ales prin vot direct după 2001.
Economica.net - vin, 01 apr. 2016, 09:58
Republica Moldova va organiza alegeri prezidenţiale la 30 octombrie

Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis la începutul lunii martie că modificarea Constituţiei din anul 2000, prin care s-a decis ca preşedintele ţării să fie ales de către Parlament, a fost neconstituţională şi a dispus astfel revenirea la vechea formă a Legii fundamentale, prin care şeful statului este ales de cetăţeni, prin scrutin universal.

Astfel, următorul preşedinte al Republicii Moldova va deveni al treilea din istoria ţării din 1990 şi până în prezent care va fi ales prin vot universal.

După mandatele lui Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, Constituţia a fost modificată, Vladimir Voronin fiind ales de Parlament. După încheierea mandatului acestuia, în 2009, au urmat trei ani şi jumătate de instabilitate, timp în care au fost numiţi trei preşedinţi interimari.

Actualul şef al statului, Nicolae Timofti, a fost ales de către Parlament în martie 2012. Mandatul său a expirat luna trecută, dar el va rămâne în funcţie până când va putea fi învestit succesorul său.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 8,6%, respectiv cu 36,1 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a......
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...