Peste 20 de moldoveni, printre care fostul premier Ion Sturza, figurează în Panama Papers

Numele a 22 de cetăţeni ai Republicii Moldova, printre care şi fostul premier Ion Sturza, figurează în investigaţia Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, privind firme offshore dintre care unele au permis evaziuni fiscale de proporţii, relatează Unimedia.
Economica.net - lun, 04 apr. 2016, 14:44
Peste 20 de moldoveni, printre care fostul premier Ion Sturza, figurează în Panama Papers

Potrivit jurnaliştilor de la Rise Moldova, documentele obţinute din scurgerea globală de informaţii Panama Papers arată legăturile offshore ale fostului premier moldovean Ion Sturza cu miliardarul român Dinu Patriciu, dar şi cu primul director al filialei Rompetrol la Moscova, Constantin Luţenko. Cei trei au fost parteneri de afaceri în paradisul fiscal „Markside Holdings Limited”, companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice.

În documente apare şi numele miliardarului Anatol Stati, considerat cel mai bogat om din Republica Moldova, cu o avere estimate la două miliarde de dolari. Stati este proprietarul companiei Ascom Group încă din 1994, aceasta având afaceri în domeniul petrolului în Kazahstan şi Sudan.

Un alt nume dezvăluit în scandalul Panama Papers este cel al milionarului Alexandr Babakov, care s-a născut la Chişinău, dar a fost deputat în Duma de Stat de la Moscova. El ar avea multe imobile de lux în Paris, Londra, dar şi în Rusia.

Investigaţia Panama Papers este rezultatul colaborării a jurnalişti din 80 de state, care au analizat 11,5 milioane de documente obţinute de la firma Mossack Fonseca.

Consorţiul a analizat timp de peste un an documentele firmei Mossak Fonseca.

Documentele dezvăluite de ICIJ includ numele a 140 de politicieni şi persoane publice din întreaga lume, între care foşti şi actuali lideri mondiali, respectiv premieri ai Islandei şi Pakistanului, preşedintele Ucrainei şi regele Arabiei Sauditate, dar şi apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

În total, documentele fac referire la peste 214.000 de companii offshore, legate de persoane din peste 200 de ţări şi teritorii.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...