Minerii pleacă luni, 11 aprilie, într-un marş de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la Bucureşti, în semn de protest

Membrii Federaţiei Naţionale de Mine din Energie pleacă luni, 11 aprilie, într-un marş de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la Bucureşti, protestând faţă de situaţia Complexului Energetic Oltenia şi a sistemului energetic, în general, se arată într-un comunicat al Federaţiei remis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 19:42
Minerii pleacă luni, 11 aprilie, într-un marş de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la Bucureşti, în semn de protest

‘Marşul de 320 de kilometri al minerilor şi energeticienilor de la Complexul Energetic Oltenia, Târgu Jiu – Craiova – Slatina – Piteşti – Bucureşti este urmarea avalanşelor de distrugere a ultimei redute energetice a României, vânzarea ţării unor interese străine şi trădarea clasei politice a sistemului energetic naţional. Închiderea Complexului Energetic Oltenia echivalează în altă sferă cu desfiinţarea Academiei Române sau dispariţia istoriei şi a limbii noastre din şcolile româneşti. Punerea în pericol a independenţei energetice a României poate fi interpretată ca o subminare a economiei de stat cu consecinţe catastrofale, inimaginabile şi iremediabile. Noi vom rescrie destinul Complexului Energetic Oltenia’, precizează preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, în comunicatul menţionat.

Memorandumul S.O.S. Salvaţi Complexul Energetic Oltenia cuprinde strategiile şi raza lor de acţiune, fiind elaborat şi semnat de înalţi specialişti români din domeniul energetic.

‘Domnilor guvernanţi, dacă vreţi să disponibilizaţi sau să trimiteţi în şomaj pe cineva, disponibilizaţi Guvernul sau trimiteţi în şomaj Premierul, Parlamentul sau Preşedintele României. Complexul Energetic Oltenia este emblema poporului român, reprezintă ideea de muncă cinstită şi responsabilitate deplină faţă de valorile naţionale’, precizează şeful Federaţiei.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a decis la mijlocul lunii martie reducerea sau întreruperea activităţii în fiecare dintre sucursalele/subunităţile sale, atât în sectorul energetic, cât şi în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajaţi de la cele două sucursale din Craiova – SE Craiova II şi SE Işalniţa – vor intra în şomaj.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de către CEO, decizia a fost luată ca urmare a cererii scăzute de energie pe bază de cărbune.

‘Pentru perioada anului în care cererea de energie produsă pe bază de cărbune din sistem atinge cote minime, respectiv pentru lunile aprilie, mai şi iunie 2016, s-a propus reducerea/întreruperea unor activităţi în fiecare dintre sucursalele/subunităţile CE Oltenia, atât în sectorul energetic, cât şi în sectorul minier. Ca urmare a reducerii/întreruperii unor activităţi, un număr de 270 salariaţi de la Sucursala Electrocentrale Craiova II şi 370 salariaţi de la Sucursala Electrocentrale Işalniţa se vor afla la dispoziţia angajatorului în perioada menţionată şi vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază şi sporul de vechime, conform prevederilor CCM (contractului colectiv de muncă) aplicabil al CE Oltenia’, au precizat, pentru AGERPRES, oficialii CE Oltenia, în data de 16 martie 2016.

Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea ...
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la......
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
În urma articolului publicat de Economica, care anunța închiderea tuturor recepțiilor pentru clienți, sedii proprii ...
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul ...
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...