Guvernul discută o OUG pentru corectarea disfuncţionalităţilor apărute în salarizarea angajaţilor de la stat

Guvernul discută miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă, care ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare, pentru a corecta disfuncţionalităţi apărute în salarizarea angajaţilor de stat, a anunţat premierul Dacian Cioloş, la începutul şedinţei de Guvern.
Economica.net - mie, 06 apr. 2016, 08:07
Guvernul discută o OUG pentru corectarea disfuncţionalităţilor apărute în salarizarea angajaţilor de la stat

‘OUG vine cu ideea unei corectări imediate a disfuncţionalităţilor care au venit pe fondul creşterii salariului minim şi a comprimării claselor salariale în jumătate inferioară a grilei de salarizare’, a explicat Cioloş.

Potrivit acestuia, OUG ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an şi în cursul anului viitor.

‘Vom veni cu o mobilizare bugetară pe care ne-o putem asuma din a doua jumătate a acestui an şi pentru 2017, care va avea ca obiectiv o corectare a acestor disfuncţionalităţi salariale care au dus la suprapuneri de salarii între clasele salariale de jos şi care vor corecta şi o parte din problemele care apar acolo unde în aceeaşi categorie de funcţionari, cu aceleaşi responsabilităţi, putem avea salarii diferite, pentru că oamenii au fost recrutaţi în perioade diferite. Vom veni cu această primă corectură, rezolvând astfel o problemă de echitate, dar şi de legalitate, pentru că sunt situaţii în care funcţionari care asumând aceeaşi responsabilitate au salarii diferite, merg în justiţie şi câştigă tocmai pentru că e o abordare, aşa cum se dau salariile astăzi, una incorectă’, a spus Dacian Cioloş.

Acesta a precizat că proiectul de ordonanţă a fost pregătit de Ministerul Muncii, în coordonare cu Ministerul de Finanţe şi cu Cancelaria, cu obiectivul de a-l adopta săptămâna viitoare, după discuţii pe care ministrul Muncii le va avea începând de astăzi cu partenerii sociali, cu sindicatele.

Totodată, premierul a anunţat că, în completarea acestui proiect, Guvernul va lansa în dezbatere publică în perioada următoare un proiect de lege, ‘care să vină cu o abordare multianuală din 2018 încolo, în ideea de a evolua spre o salarizare unitară’, corelată cu reforma administraţiei publice.

‘O a doua abordare cu care vom veni, complementară acestui proiect de ordonanţă, este un proiect de lege pe care vreau să îl punem doar în dezbatere publică, care să vină cu o abordarea multianuală din 2018 încolo, în ideea de a evolua spre o salarizare unitară pe care să o gândim şi în corelare cu reforma administraţiei publice pe care o pregătim. O reformă a administraţie publice fără un sistem de salarizare clar şi adaptat nu va fi eficientă. Îmi dau seama că din punct de vedere politic va fi dificil să avem o decizie pe o astfel de abordare multianuală în cursul acestui an, dar cred că este de datoria noastră să venim cel puţin cu propunerea şi să supunem dezbaterii publice un astfel de proiect care să fie în coerenţă şi cu reforma administraţiei’, a arătat prim-ministrul.

El a adăugat că proiectul de lege va fi discutat cu sindicatele şi cu societatea civilă.

‘Cele două abordări se leagă: propunem această ordonanţă de urgenţă pentru a acoperi a doua jumătate a acestui an şi 2017 în ideea că un proiect de lege care să aibă o abordare multianuală probabil că nu va avea un efect înainte de 2018 şi atunci, până în 2018, venim cu corecturile şi cu rezolvarea acestor inechităţi prin ceea ce ne putem permite din punct de vedere al bugetului’, a mai spus Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...