Ungaria a rambursat în totalitate împrumuturile contractate în timpul crizei din 2008

Guvernul ungar a anunţat, miercuri, că a finalizat rambursarea creditelor în valoare de 20 de miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială pentru a ajuta autorităţile de la Budapesta să depăşească criza financiară din 2008, informează AFP.
Economica.net - mie, 06 apr. 2016, 11:29
Ungaria a rambursat în totalitate împrumuturile contractate în timpul crizei din 2008

Ultima tranşă, în valoare de 1,5 miliarde de euro, care trebuia rambursată Comisiei Europene, a fost achitată săptămâna trecută, a precizat ministrul Economiei, Mihaly Varga. Acesta şi-a exprimat speranţa că rambursarea datoriilor contractate în 2008 va contribui la îmbunătăţirea ratingurilor atribuite Ungariei de marile agenţii de evaluare, care, în prezent, menţin obligaţiunile ungare în categoria investiţiilor cu caracter speculativ.

Lovită de criza financiară mondială din 2008, Ungaria a obţinut un pachet de sprijin de 20 de miliarde de euro, compus dintr-un împrumut de 6,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, 12,5 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional şi 1 miliard de euro de la Banca Mondială. La insistenţele premierului Viktor Orban, Ungaria şi-a achitat anticipat datoria către FMI încă din anul 2013.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,88 miliarde de euro către Banca Mondială şi Uniunea Europeană din împrumutul stand-by contractat în 2009. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,8 miliarde euro.

În 2016, România trebuie să plătească 113 milioane euro Uniunii Europene şi Băncii Mondiale, sumă care reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane, după ce, în 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost şi anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și salariile, dar nu intrăm în insolvență”. O parte din producție ar putea fi mutată în afara României
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și ...
Chimcomplex Borzesti, compania care deține platfomele chimice de la Borzești și Rm. Vâlcea, controlată de omul de afaceri român Ștefan Vuza, afectată mai ales de costurile mari ale energiei......
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză ...
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri ...
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia va continua să îşi dezvolte resursele de petrol şi gaze din Marea Barents, indiferent de sprijinul exprimat ...