OMC şi-a redus estimările privind creşterea comerţului mondial în 2016, până la 2,8%

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a redus, joi, estimările privind comerţului mondial în 2016 cu peste un punct procentual, de la 3,9% cât estima în septembrie până la 2,8%, ca urmare a încetinirii economiei chineze şi a volatilităţii de pe pieţele financiare, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 07 apr. 2016, 20:35
OMC şi-a redus estimările privind creşterea comerţului mondial în 2016, până la 2,8%

‘Comerţul înregistrează în continuare o creştere pozitivă, dar într-un ritm dezamăgitor’, a declarat directorul general al OMC, Roberto Azevedo. ‘Pentru al cincilea an consecutiv, ritmul de creştere a comerţului mondial va fi mai mic de 3%’, a adăugat Azevedo.

Organizaţia internaţională avertizează că există riscuri în scădere la adresa acestor estimări ‘în special dacă încetinirea economiei chineze va fi mai amplă decât se preconizează, dacă volatilitatea de pe pieţele financiare şi dacă ţările puternic îndatorate vor fi expuse unor fluctuaţii mari ale cursului de schimb’. Pe de altă parte experţii OMC recunosc că există şi un potenţial de creştere ‘dacă sprijinul monetar acordat de Banca Centrală Europeană va reuşi să genereze o creştere mai rapidă în zona euro’.

În 2016, exporturile ţărilor dezvoltate şi cele ale ţărilor în curs de dezvoltare ar urma să crească într-un ritm similar cu cel înregistrat în 2015, cu un avans de 2,9% pentru primele şi unul de 2,8% pentru ultimele. În schimb, importurile economiilor dezvoltate ar urma să crească cu 3,8%, semnificativ mai rapid decât cele ale economiilor în curs de dezvoltare (1,8%).

Pe regiuni, Asia ar urma să fie regiunea cu cel mai puternic ritm de creştere a exporturilor (3,4%), urmată de America de Nord şi Europa (creştere de 3,1% pentru fiecare), în timp ce America de Sud şi Centrală va înregistra cel mai lent ritm de creştere a exporturilor (1,9%). În ceea ce priveşte importurile, America de Nord ar urma să înregistreze o creştere de 4,1% în acest an, în timp ce importurile Asiei şi Europei ar urma să înregistreze o creştere de 3,2% iar importurile Americii de Sud ar urma să se contracte şi în acest an.

În ceea ce priveşte prognozele pentru 2017, OMC estimează că schimburile comerciale mondiale ar urma să înregistreze un avans de 3,6%, depăşind, pentru prima dată în ultimii şase ani, pragul de 3%. Chiar şi aşa va fi vorba de un avans mai mic decât creşterea medie de 5% înregistrată după 1990.

Te-ar mai putea interesa și
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite în Europa începând de luna viitoare
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite ...
Reducerea livrărilor de combustibili în urma războiului din Orientul Mijlociu va fi resimţită de luna viitoare în Europa, a declarat miercuri ministrul austriac al Economiei, Wolfgang......
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătorul licitației pentru contractul de furnizare ...
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost ...
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...