Tăriceanu: Nu toţi cei care au conturi în paradisuri fiscale trebuie consideraţi evazionişti

Presedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, la Iaşi, că 'nu toţi cei care au conturi în paradisuri fiscale trebuie consideraţi automat ca fiind evazionişti sau certaţi cu legea', adăugând că printre aceştia pot fi şi persoane care au obţinut banii 'în mod corect şi legal'.
Economica.net - vin, 08 apr. 2016, 12:19
Tăriceanu: Nu toţi cei care au conturi în paradisuri fiscale trebuie consideraţi evazionişti

‘Problema se ridică din punct de vedere legal şi moral. Mă refer aici la oameni politici care se presupune că au astfel de conturi. Atunci înseamnă că au încercat să ascundă în faţa opiniei publice acţiuni şi activităţi care sunt reprobabile. Sigur că ei sunt sancţionaţi, aşa cum s-a văzut cu premierul Islandei şi cum ar trebui să fie sancţionaţi şi alţii’, a spus Călin Popescu Tăriceanu, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor referitoare la subiectul Panama Papers.

Copreşedintele ALDE a menţionat că pentru cei care au făcut evaziune fiscală şi au dus banii în aceste paradisuri fiscale există sancţiunea legii, care trebuie să funcţioneze. ‘În această privinţă cred că trebuie întărită legislaţia, în special în ceea ce priveşte obligativitatea ţărilor de a comunica datele referitoare la persoanele care au conturi, care deţin societăţi astfel încât pe viitor acest fenomen de evaziune la scară largă să fie redus’, a spus Tăriceanu.

Totodată, el a afirmat că la nivelul Uniunii Europene totalul evaziunii fiscale este de aproximativ 3,5 trilioane de euro.

‘Cei care ne dau nouă lecţii ne dau lecţii probabil arătându-ne cu degetul şi râzând de noi cum avem noi această ştiinţă de a ne picta ca fiind cea mai coruptă ţară din Europa, pe când la ei corupţia atinge nişte vârfuri pe care noi nici nu le bănuim. De abia acum începem să vedem, când ne deschid alţii ochii. Noi credeam că suntem campioni. Sigur, acesta nu este un lucru care să ne facă să slăbim lupta împotriva corupţiei’, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Copreşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin se află vineri la Iaşi, alături de alţi membri ai conducerii centrale, pentru prezentarea candidaţilor formaţiunii la alegerile locale. omul de afaceri Radu Botez, fost consilier local liberal în perioada 2004-2012, este candidatul ALDE pentru primăria municipiului Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...