UE dă termen Greciei, până la 26 aprilie, pentru a detalia măsurile luate în gestionarea frontierelor

Comisia Europeană a dat marţi termen Greciei, până la 26 aprilie, pentru a preciza măsurile pe care le-a luat pentru a remedia 'gravele deficienţe' care i-au fost reproşate în gestionarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen, puse sub presiune de un aflux excepţional de migranţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 apr. 2016, 16:01
UE dă termen Greciei, până la 26 aprilie, pentru a detalia măsurile luate în gestionarea frontierelor

Acest termen dat Atenei constituie un nou punct de etapă înainte ca Bruxelles-ul să-şi dea verdictul la 12 mai, aşa cum era prevăzut, privind planul de acţiune pe care grecii au fost somaţi să-l prezinte pentru a proteja mai bine spaţiul de liberă circulaţie.

Dacă executivul comunitar va constata în mai că ‘deficienţele’ din Grecia persistă, Comisia va declanşa o procedură inedită, putând autoriza unele ţări să prelungească controalele la frontierele interne ale Schengen pentru o perioadă de până la doi ani.

În schimb, dacă Grecia corectează ‘aceste lipsuri’, asta ‘va permite ridicarea controalelor reintroduse cu titlu excepţional la frontierele interne’ de mai multe ţări ale UE, potrivit Comisiei, care a fixat ca obiectiv revenirea la normal ‘înainte de sfâşitul anului’.

Într-un raport publicat marţi, executivul european ‘relevă că Grecia a realizat importante progrese’ în ultimele luni, dar ‘consideră că se impun mai multe detalii sau precizări pentru mai multe din măsurile propuse pentru a putea evalua şi controla corect aplicarea lor’.

Comisia regretă în special ‘absenţa unui calendar detaliat pentru executarea măsurilor’ şi ‘lipsa de informaţii privitoare la autorităţile însărcinate cu aplicarea recomandărilor’ UE. De asemenea, aceasta face apel la Grecia să furnizeze aceste ‘elemente şi precizări suplimentare până la 26 aprilie’.

Grecia ‘trebuie să satisfacă ansamblul recomandărilor Consiliului şi Comisiei pentru a face faţă presiunii fără precedent care este exercitată asupra frontierelor externe ale Europei’, a insistat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, citat într-un comunicat.

‘Comisia va continua să susţină Grecia şi contează pe statele membre pentru a face acelaşi lucru’, a mai adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...