Darea în plată – Zamfir: Este o lege care va aduce echilibru în raporturile între clienţi şi bancă

Deputatul liberal Daniel Zamfir a afirmat miercuri că proiectul legii dării în plată nu a fost gândit împotriva sistemului bancar, ci va fi un act normativ care va aduce un echilibru în raporturile între clienţi şi bancă. El le-a cerut colegilor deputaţi să voteze legea aşa cum a ieşit ea din Comisia juridică.
Economica.net - mie, 13 apr. 2016, 08:19
Darea în plată - Zamfir: Este o lege care va aduce echilibru în raporturile între clienţi şi bancă

‘Nu am gândit-o ca pe o lege împotriva sistemului bancar, ci, din contră, ea a vrut şi va fi o lege care va aduce un echilibru în raporturile între clienţi şi bancă. Nu am gândit-o ca fiind o lege de protecţie socială pentru anumite categorii defavorizate, pentru că cei care astăzi sunt în nevoie nu sunt categorii defavorizate, sunt oameni activi, sunt oameni care au poate două – trei locuri de muncă, dar care, din cauza clauzelor abuzive, nu îşi mai pot plăti ratele la bancă’, a declarat Zamfir, iniţiatorul proiectului.

El a adăugat că, în urma cererii de reexaminare formulate de şeful statului, legea dării în plată a suferit câteva modificări importante faţă de varianta votată în noiembrie anul trecut.

‘Ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui, legea dării în plată a suferit, faţă de varianta votată în noiembrie anul trecut, câteva modificări importante. Preşedintele ne-a cerut să ne pronunţăm fără echivoc asupra persoanelor care beneficiază de această lege. Am făcut-o. Am stabilit fără echivoc că de legea dării în plată beneficiază doar persoanele fizice care au calitatea de consumator, nu şi persoanele fizice care au luat credite în vederea derulării unor afaceri, respectiv profesioniştii’, a punctat Zamfir.

Un alt amendament aprobat în Comisia juridică a fost acela că de legea dării în plată vor beneficia şi cei care au fost deja executaţi silit şi s-a instituit un plafon care a crescut la 250.000 de euro.

‘Noi, PNL, credem că stabilirea unui plafon ridică probleme de discriminare, pentru că aici nu este vorba de veniturile unei persoane, ci de o datorie şi credem că nu poţi discrimina persoane în funcţie de datoria pe care o au la bancă’, a explicat Zamfir.

Deputatul a susţinut că parlamentarii trebuie să intervină cu un proiect de lege şi pentru cei care au contractat credite prin programul ‘Prima Casă’.

‘În situaţia în care ei nu pot plăti, pe lângă faptul că îşi vor pierde casa, statul român se va îndrepta împotriva lor pentru a-şi recupera ceea ce a plătit băncii prin ANAF şi îi va urmări probabil tot restul vieţii şi atunci vom avea o categorie discriminată. Şi, până la urmă, dintr-un avantaj, care era acel avans mic, să se transforme într-un coşmar, în situaţia în care nu pot plăti rata la bancă. Ca atare, trebuie să intervenim rapid cu un proiect de lege, să găsim o soluţie şi pentru cei cu ‘Prima Casă”, a conchis Zamfir.

Proiectul legii dării în plată a fost introdus miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, la prima poziţie, pentru a fi dezbătut şi votat.

Cel care a cerut introducerea proiectului pe ordinea de zi a fost liderul grupului parlamentar al PSD Florin Pâslaru.

‘Eu cred că astăzi e o zi importantă în activitatea noastră de parlamentari şi vreau să vă spun că, în urma discuţiei cu ceilalţi colegi şi cu lideri ai grupurilor parlamentare, am hotărât ca legea de care se discută foarte mult în spaţiul public şi care este foarte necesară pentru români – darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite – să o trecem pe ordinea de zi, pe primul punct’, a spus Pâslaru în plen.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel că riscurile de litigii sunt foarte mari pentru contribuabili. ” Nu se......
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile ...
În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, ...
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut ...
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă ...
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-şi ...