Peste 80% dintre români nu ar vota la locale o persoană cercetată sau judecată pentru corupţie – INSCOP

Peste 80% dintre români spun că nu ar vota la alegerile locale din iunie pentru funcţia de primar o persoană care este cercetată sau judecată pentru fapte de corupţie, se arată într-un sondaj INSCOP.
Economica.net - mie, 13 apr. 2016, 09:20
Peste 80% dintre români nu ar vota la locale o persoană cercetată sau judecată pentru corupţie - INSCOP

De asemenea, opiniile sunt relativ împărţite în ceea ce priveşte alegerea edililor într-un singur tur de scrutin.

38,3% dintre respondenţi declară că nu vor vota primarul în funcţie sau actualul primar interimar, în timp ce 37,8% spun că da. 19,8% dintre români sunt nehotărâţi, iar 4,1% aleg varianta nu ştiu/ nu răspund.

Majoritatea populaţiei este intransigentă când vine vorba despre fapte de corupţie, arată cercetarea sociologică. Astfel, întrebaţi dacă ar vota pentru funcţia de primar al localităţii o persoană care este cercetată sau judecată pentru asemenea fapte, dar care nu este condamnată definitiv, 82,6% dintre români răspund negativ şi doar 8,4% afirmă că ar vota un astfel de candidat.

Întrebaţi cum ar prefera să îşi aleagă primarul din localitatea în care domiciliază, 45% dintre respondenţi au declarat că doresc să îşi desemneze edilul într-un singur tur de scrutin, în timp ce 39,1% au optat pentru două tururi de scrutin. 15,9% din populaţie nu ştie sau nu răspunde la această întrebare.

Sondajul realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul a fost efectuat în perioada 21 – 28 martie, pe un eşantion de 1.063 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri germane şi politicieni de extremă dreapta se pregătesc să participe......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...