Premierul Dacian Cioloş a înfiinţat Comitetul „Coaliţia anti-sărăcie”

Comitetul 'Coaliţia anti-sărăcie', care are scopul de a monitoriza implementarea Pachetului Integrat pentru Combaterea Sărăciei, a fost înfiinţat printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, publicată miercuri în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 13 apr. 2016, 19:22
Premierul Dacian Cioloş a înfiinţat Comitetul

Comitetul va funcţiona în coordonarea Cancelariei premierului şi are ca obiective principale: monitorizarea implementării Pachetului Integrat pentru Combaterea Sărăciei, sprijinirea autorităţilor publice locale în elaborarea şi aplicarea programelor anti-sărăcie, monitorizarea activităţilor de asistenţă tehnică în domeniu, asigurate de Banca Mondială, Comisia Europeană şi alte organizaţii internaţionale.

Totodată, Comitetul îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de prim-ministru.

Comitetul se reuneşte în şedinţe ordinare lunare sau, ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la solicitarea unei treimi dintre membrii acestuia. Şedinţele Comitetului au loc la Palatul Victoria.

La şedinţele Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor entităţi publice, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile. Comitetul prezintă, din propria iniţiativă sau la solicitarea prim-ministrului, rapoarte cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale.

Din componenţa Comitetului fac parte 46 de organizaţii, instituţii publice şi alte entităţi, între care: ActiveWatch, Asociaţia OvidiuRo, Asociaţia Salvaţi Copiii, Cancelaria Prim-Ministrului, Centrul pentru Monitorizarea Politicilor Publice, Centrul pentru Resurse Juridice, Confederaţia Caritas România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Institutul Naţional de Statistică, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, Fundaţia PACT, Fundaţia World Vision România, Fundaţia pentru o societate deschisă, Habitat for Humanity Romania, Hopes and Homes for Children, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, SOS Satele Copiilor, Universitatea Bucureşti – Facultatea de Geografie, Facultatea de Sociologie.

În documentul citat, se precizează că organizaţiile neguvernamentale care fac parte din Comitet sunt cele care ‘şi-au manifestat interesul de a contribui la implementarea măsurilor din Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, prin trimiterea unui e-mail la adresa [email protected], până la data de 31 martie’.

În cinci zile de la data intrării în vigoare a deciziei premierului, organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile publice îşi desemnează reprezentanţii în Comitet. Preşedintele este desemnat prin votul majorităţii membrilor prezenţi la prima întrunire a Comitetului.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...