Rata de absorbţie curentă a fondurilor UE a ajuns la 66%, în aprilie – secretar de stat MFE

Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la 66,06%, la data de 11 aprilie, de la 65,8% în martie, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE) Laurenţiu Stelea, prezent la conferinţa 'Rolul băncilor în accesarea fondurilor europene'.
Economica.net - lun, 18 apr. 2016, 09:51
Rata de absorbţie curentă a fondurilor UE a ajuns la 66%, în aprilie - secretar de stat MFE

Potrivit acestuia, dacă se adaugă tranzacţiile în desfăşurare, se ajunge până la 80% grad de absorbţie.

Laurenţiu Stelea a precizat că între autorităţile care implementează instrumentele structurale şi bănci a existat o bună relaţie de colaborare, ceea ce a condus la o mai bună cunoaştere a tipurilor de proiecte finanţate şi nevoile de finanţare a potenţialilor beneficiari.

‘Cred că presiunea va veni din partea programelor care se adresează IMM-urilor şi cred că şi ‘Dezvoltarea Regională’, prin Programul Operaţional Regional este foarte atractiv. Din ce cauză? Sunt exemple de bune practici, sunt comune care arată ca un oraş datorită modului în care au gândit şi au înfăptuit accesarea fondurilor europene’, a afirmat Laurenţiu Stelea, întrebat care vor fi domeniile ce vor active în atragerea fondurilor europene.

Reprezentantul MFE a adăugat că un alt domeniu activ în accesarea fondurilor europene este agricultura.

Conform unui studiu realizat de publicaţia BankingNews, cele mai active patru bănci pe finanţarea proiectelor derulate cu fonduri europene, respectiv BCR, CEC Bank, Banca Transilvania şi UniCredit Bank, au acordat până în prezent credite în valoare de 5 miliarde de euro pentru proiecte dezvoltate cu bani de la Uniunea Europeană, finanţările din ultimul an însumând peste 820 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...