Ludovic Orban contestă controlul judiciar instituit de DNA

Liberalul Ludovic Orban a fost luni la DNA pentru a contesta controlul judiciar impus de procurori, el motivând că nu consideră că e o măsură necesară.
Economica.net - lun, 18 apr. 2016, 10:17
Ludovic Orban contestă controlul judiciar instituit de DNA

‘Vă anunţ că am contestat măsura controlului judiciar. Consider că e o măsură care nu e necesară, eu sunt un om care a respectat întotdeauna legea, am respectat întotdeauna procedurile în ceea ce priveşte derularea anchetei şi am fost tot timpul la dispoziţia organelor de cercetare penală pentru a aduce lumină în acest caz. Nu am de gând să părăsesc ţara, de fapt nu am de gând să fac nimic care era în restricţiile prevăzute în controlul judiciar, nu este motivată, ci este o restrângere a unor drepturi care, după părerea mea, nu este necesară în cazul meu’, a declarat Orban la ieşire de la DNA.

Ludovic Orban este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.

Potrivit DNA, pe 1 martie, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale.

‘Ulterior, la 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a-i fi promovată imaginea. Inculpatul Orban a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri’, susţin procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...