Fost şef al serviciilor saudite de informaţii: Zilele bune de altădată dintre SUA şi Arabia Saudită s-au terminat

'Zilele bune de altădată' ale alianţei istorice dintre SUA şi Arabia Saudită s-au terminat, iar relaţia lor trebuie 'recalibrată', a declarat miercuri un fost şef al serviciilor saudite de informaţii, prinţul Turki Al-Fayçal, în plină vizită sensibilă la Ryad a preşedintelui american Barack Obama, relatează AFP.
Economica.net - J, 21 apr. 2016, 06:08
Fost şef al serviciilor saudite de informaţii: Zilele bune de altădată dintre SUA şi Arabia Saudită s-au terminat

Obama a început miercuri ceea ce ar urma să fie ultima sa vizită în această puternică monarhie sunnită din Golf, care nu a fost încântată de deschiderea arătată de SUA faţă de Iranul şiit.

‘Nu putem miza pe o revenire la zilele bune de altădată’, a afirmat pentru CNN International prinţul Turki Al-Fayçal, membru al familiei regale saudite şi fost ambasador al ţării sale la Washington.

‘Până unde putem merge cu dependenţa noastră faţă de America? Până la ce nivel putem miza pe tenacitatea liderilor americani? Care sunt beneficiile reciproce care ne aduc împreună? Sunt lucruri care trebuie recalibrate’, a criticat influentul fost şef al serviciilor de informaţii saudite.

Subliniind că ‘declaraţiile şi conduita preşedintelui Obama au trezit (Ryadul) în privinţa schimbării din America’, el a mai spus că alianţa dintre cele două puteri nu va mai fi niciodată ca înainte, chiar şi după alegerea succesorului lui Barack Obama.

‘Nu cred că trebuie să ne aşteptăm de la noul preşedinte al Americii la o revenire, cum am spus, la zilele de altădată, din moment ce lucrurile sunt diferite’, a insistat Turki Al-Fayçal.

Deciziile administraţiei americane democrate – de la refuzul din 2013 de a interveni în Siria împotriva regimului lui Bashar al-Assad la acordul în dosarul nuclear cu Iranul din 2015 – au deranjat monarhiile sunnite, al căror lider este Arabia Saudită.

Într-un articol publicat la mijlocul lunii martie în revista The Atlantic, Obama a făcut apel la ‘prietenii’ său saudiţi să găsească un mijloc de a-şi împărtăşi vecinătatea cu rivalii lor de la Teheran. Formularea nu a fost bine primită la Ryad.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...