Ce faci când şeful munceşte prea mult

Au şi workaholicii dreptul la viaţă în orice organizaţie. Uneori sunt ţinta ironiilor colegilor, dar atâta timp cât nu dăunează nimănui, nici chiar lor înşile, îşi pot vedea liniştiţi de muntele de treabă pe care şi-l pun pe umeri. Problema este atunci când managerii lucrează prea mult şi se aşteaptă ca şi membrii echipelor lor să facă la fel. Te sună şeful la 11 seara pentru că are ceva de vorbit cu tine? Te simţi dator să stai până la ora 9 seara la birou, pentru că şi şeful stă? Sunt situaţii delicate, pe care am încercat să o descâlcim pentru tine cerând sfatul experţilor în coaching, scrie portalul Revistei CARIERE.
Economica.net - lun, 25 apr. 2016, 10:28
Ce faci când şeful munceşte prea mult

Managerii care muncesc prea mult şi care se aşteaptă ca şi ceilalţi să facă la fel pot fi o frână în calea dezvoltării oamenilor din jurul lor, crede Rodica Obancea, Executive & Team Coach. Ea îi îndeamnă însă pe cei confruntaţi cu o asemenea situaţie să vadă partea plină a paharului să privească acest lucru drept un mijloc de a creşte personal.

Cum să creşti, te vei întreba, doar prin muncă fără încetare şi stres? Ei bine, o asemenea situţie poate crea un bun teren de antrenament pentru a seta acorduri de colaborare clare şi a le respecta întocmai, creşterea nivelului de exigenţă şi măiestrie profesională, dezvoltarea răbdării şi a disciplinei de a livra tot ceea ce ai promis. Am putea traduce asta prin faptul că pentru orice îţi dă şeful de făcut spune-i clar care sunt limitele tale şi stabiliţi de comun acord un termen-limită.

Citeşte integral articolul pe portalul Revistei CARIERE care poate fi accesat aici.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...