Guvernul a aprobat Strategia educaţiei şi formării profesionale pentru perioada 2016-2020

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri Strategia educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2016 - 2020, al cărei obiectiv general este adaptarea programelor în domeniu la nevoile de competenţe şi la tendinţele de pe piaţa muncii, astfel încât să răspundă priorităţilor de dezvoltare economică şi socială naţională, potrivit unui comunicat al Executivului.
Economica.net - mie, 27 apr. 2016, 11:09
Guvernul a aprobat Strategia educaţiei şi formării profesionale pentru perioada 2016-2020

Costul total estimat al implementării strategiei pentru perioada 2016 – 2020 este de 1,8 miliarde de lei, precizează sursa citată.

Actul normativ stabileşte patru obiective specifice: îmbunătăţirea relevanţei sistemelor de formare profesională pentru piaţa muncii, prin creşterea ratei de ocupare a tinerilor între 20 şi 34 de ani necuprinşi în forme de educaţie şi formare la 63% până în 2020 (faţă de 57,2% în 2014); creşterea participării şi facilitarea accesului la programele de formare profesională; îmbunătăţirea calităţii formării profesionale şi dezvoltarea inovării şi cooperării naţionale şi internaţionale în domeniul formării profesionale.

‘Măsurile propuse în cadrul strategiei urmăresc adaptarea planurilor de acţiune sectoriale pentru formare profesională la cerinţele pieţei muncii, crearea de reţele parteneriale între şcoli pe domenii specifice de formare profesională şi stimularea parteneriatelor public-privat printr-o implicare activă a firmelor şi furnizorilor de formare profesională în procesele de reînnoire şi inovare curriculară şi în definirea competenţelor şi a calificărilor relevante pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă’, informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, strategia propune o abordare corelată cu strategiile elaborate de Ministerul Muncii în domeniul ocupării şi echităţii sociale, care să susţină grupurile sociale dezavantajate, subreprezentate şi care nu au dobândit calificare profesională recunoscută.

‘Printre grupurile-ţintă vizate sunt tinerii între 15 şi 24 de ani care nu sunt nici angajaţi, nici nu urmează un program de educaţie sau formare profesională, persoane confruntate cu perioade de tranziţie pe piaţa forţei de muncă şi persoane cu vârsta de peste 50 de ani. Astfel, vor fi sprijiniţi 30.000 de elevi prin finanţarea instruirii practice, 42.000 de elevi prin finanţarea nevoilor de cazare şi masă, tineri din mediul rural şi din medii defavorizate, tineri cu dizabilităţi sau cu deficienţe, populaţia romă, tineri cuprinşi în învăţământul profesional în campusurile şcolare sau în centrele de formare’, explică Executivul.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de o creştere semnificativă, mai accentuată în cazul motorinei, însă......
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că a încheiat consultările cu miniştrii interimari ...
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul ...
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în ...