Corina Şuteu, propusă pentru funcţia de ministru al Culturii

Secretarul de stat Corina Şuteu a fost propusă, marţi, de premierul Dacian Cioloş pentru a ocupa funcţia de ministru al Culturii, în condiţiile în care Vlad Alexandrescu a fost revocat din funcţie, anunţă un comunicat de presă al Guvernului.
Economica.net - mar, 03 mai 2016, 10:57
Corina Şuteu, propusă pentru funcţia de ministru al Culturii

”Aşa cum am anunţat săptămâna trecută, am decis astăzi revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al Culturii. De asemenea, am trimis astăzi domnului preşedinte Klaus Iohannis propunerea pentru numirea în funcţia de ministru al Culturii a doamnei Corina Şuteu, în dorinţa de a continua procesul de reformă”, se arată în documentul semnat de premierul Dacian Cioloş.

Corina Şuteu, fost director al Institutului Cultural Român New York, este în prezent secretar de stat în Ministerul Culturii.

A absolvit Facultatea de Litere, specializarea română-engleză la Universitatea Bucureşti (1983) şi un master în management cultural, Mastere Spécialisé Européen en Management des Entreprises Culturelles (Dijon, Franţa) (1991).

După terminarea studiilor, a fost profesor de română-engleză la Liceul Agro-industrial Făgăraş (1983-1987) şi redactor la Revista ‘Teatrul’ (1987-1989).

A ocupat funcţia de director al Uniunii Teatrale din România (1991-1993) şi al Theatrum Mundi, în prezent, Metropolis (1993-1995).

A fost director al Masterului Specializat în Management cultural european din Dijon, Franţa (1995-2001), preşedinte al Forumului reţelelor culturale europene (1995-2002) şi director al Institutului Cultural Român din New York (2006-2012).

Din ianuarie 2016 este secretar de stat la Ministerul Culturii.

A fost consultant pentru diverse programe ale Uniunii Europene, Consiliul Europei, UNESCO, reţele culturale europene, diferite organisme culturale şi de cercetare pe plan internaţional: expert pentru mai multe programe ale Consiliului Europei (1991-2002); expert pentru direcţia de politici culturale pe probleme de formare în management cultural şi politici culturale în cadrul UNESCO (1995-2005); expert în cadrul UE, contribuind la studiul despre mobilitatea artiştilor în Europa (1998-2005); expert coordonator pentru proiectul de educaţie permanentă a profesioniştilor în cadrul programului Phare ‘Dimensiunea Culturală a Democraţiei’ (2000); expert naţional pentru studiul ‘The State of Cultural Cooperation in Europe’, realizat la solicitarea Comisiei Europene (2003).

A fondat şi a condus Asociaţia culturală ECUMEST (1998-2005), specializată în politici culturale, care a militat pentru pentru emanciparea instituţională a sectorului culturii în Romania şi în Europa centrală şi de est. Membră în comitetul de conducere al a Informal European Theatre Meeting (1992-1998).

În 2012, a fondat, împreună cu criticul de film Mihai Chirilov, Romanian Film Initiative, care organizează Festivalul Making Waves: New Romanian Cinema.

Este autoare a numeroase rapoarte şi studii de specialitate (politici culturale). Împreună cu Hanneloes Weeda şi Cas Smithuijsen, a editat cartea ‘Arts Politics and Change. Participative Cultural Policy-making in South East Europe’ (Amsterdam, 2005). Este, de asemenea, autoarea volumului ‘Another Brick in the Wall, a Critical Overview of Cultural Management in Europe’ (Amsterdam, 2006).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...