Corpul de control va sesiza organele penale în cazul unor declaraţii false ale reprezentanţilor Spitalului Floreasca

Corpul de control al prim-ministrului va analiza 'neconcordanţele' privind situaţia folosirii Unităţii de Arşi de la Spitalul Floreasca pentru tratarea răniţilor din clubul Colectiv şi va sesiza organele de cercetare penală dacă va constata existenţa unor declaraţii false ale reprezentanţilor spitalului, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 05 mai 2016, 18:11
Corpul de control va sesiza organele penale în cazul unor declaraţii false ale reprezentanţilor Spitalului Floreasca

‘Faţă de informaţiile comunicate în cadrul conferinţei de presă din data de 4 mai 2016 a Ministerului Sănătăţii, prezentăm documentele emise de către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca în cadrul controlului Corpului de control al prim-ministrului cu privire la intervenţia de urgenţă în urma tragediei de la clubul ‘Colectiv’, în ceea ce priveşte funcţionarea şi utilizarea efectivă a Unităţii de Arşi Grav din această unitate. Corpul de control va analiza în continuare neconcordanţele constatate cu privire la utilizarea Unităţii de Arşi Grav şi va sesiza organele de cercetare penală dacă va avea indicii privind existenţa unor declaraţii false din partea reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca’, se arată într-o postare pe contul de Facebook al Corpului de control.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...