Serbia acuză Croaţia că îi blochează de facto negocierile de aderare la UE

Serbia consideră că a îndeplinit condiţiile pentru a continua negocierile de aderare la Uniunea Europeană conform calendarului stabilit până în luna iunie, a declarat marţi pentru agenţia France Presse negociatoarea-şefă a guvernului de la Belgrad, ea reproşând Croaţiei că împiedică acest proces, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 10 mai 2016, 17:58
Serbia acuză Croaţia că îi blochează de facto negocierile de aderare la UE

‘Nu voi numi acest lucru un blocaj, pentru că ei (croaţii) nu s-au opus vreodată prin veto vreunei decizii (…) Dar ei fac altceva: nu îşi dau acordul’, a afirmat negociatoarea sârbă Tanja Miscevic, amintind că pentru deschiderea unui nou capitol de negociere este nevoie de votul unanim al celor 28 de state membre. Iar Croaţia nu îşi dă acordul pentru deschiderea capitolelor privind sistemul judiciar, drepturile fundamentale şi securitatea. Prin urmare, Croaţia ‘de fapt blochează’ negocierile, a indicat reprezentanta guvernului de la Belgrad.

‘Ne organizăm pentru a pune accentul pe reforme. Dar trebuie să vedem o lumină la capătul tunelului, indiferent care ar fi momentul ieşirii din tunel’, iar această lumină ‘nu străluceşte destul’ a mai spus Miscevic, apreciind totodată că ‘este în joc credibilitatea Uniunii Europene în această regiune’.

Însă din punctul de vedere al Croaţiei chestiunile problematice sunt cooperarea Serbiei cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), o lege care oferă justiţiei sârbe o jurisdicţie universală asupra crimelor de război, precum şi reprezentarea politică a minorităţilor.

Însă negociatoare sârbă a refuzat că ceară Comisiei Europene să exercite presiuni asupra guvernului de la Zagreb. ‘Nu de noi depinde. Este o problemă pentru statele membre (…) Celorlalte 27 de stare membre le revine să-i spună celui de-al 28-lea că greşeşte’, a continuat negociatoarea sârbă.

Ea a deplâns faptul că ‘a fost nevoie de doi ani pentru a deschide primele capitole de negociere’ şi a cerut ca Balcanii să nu mai fie consideraţi doar o chestiune de securitate sau o sursă de probleme, ci să fie priviţi şi din perspectiva dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...