România a semnat Memorandumul pentru implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar

România a semnat, miercuri, Memorandumul de cooperare între Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi Agenţia Europeană a Căilor Ferate privind implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar, intrând, astfel, în grupul primelor cinci state din Uniunea Europeană, alături de Regatul Unit, Ungaria, Germania, Belgia şi Franţa, care fac acest pas, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 11 mai 2016, 14:45
România a semnat Memorandumul pentru implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar

Al IV-lea Pachet Feroviar urmăreşte să înlăture obstacolele rămase în calea creării unui spaţiu feroviar unic european. Legislaţia propune o reformă a sectorului feroviar din UE prin încurajarea concurenţei şi inovării pe pieţele interne ale transportului de călători. De asemenea, acest pachet pune în aplicare reforme structurale şi tehnice. Rezultatul final ar trebui să se reflecte în niveluri mai mari de siguranţă, interoperabilitate şi fiabilitate în reţeaua feroviară europeană, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Dan Costescu, s-a întâlnit miercuri cu directorul executiv al Agenţiei Europene a Căilor Ferate (ERA), Josef Doppelbauer, principalele teme discutate vizând restructurarea şi modernizarea Autorităţii Feroviare Române în linie cu ultimele prevederi europene, precum şi aprobarea recentă a Pachetului IV European Feroviar.

Restructurarea instituţiei va facilita implementarea practicilor europene ce decurg din Pachetul IV Feroviar şi vizează crearea unui spaţiu feroviar unic european. În acest fel, va exista cadrul legal pentru simplificarea şi favorizarea activităţilor operatorilor şi furnizorilor feroviari. În plus, va fi înfiinţat un Organism de Reglementare şi Strategie (reformă) Feroviară.

Ministerul Transporturilor precizează că România va fi iniţiator şi partener al proiectelor comune ale Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (UIC) şi ale Agenţiei Europene a Căilor Ferate (ERA) pentru a dezvolta soluţii competitive pentru calea ferată. Astfel, proiectul SATLOC urmăreşte o soluţie optimă prin care navigarea în România pe satelit să devină principalul sistem de localizare sigură a trenurilor pe liniile cu trafic redus şi a liniilor regionale, iar prin proiectul PRINCE (PRogram INtern de CEntralizare), iniţiat de România, va creşte eficienţa staţiilor cu productivitate scăzută.

‘Proiectul poate fi valorificat ulterior, pe plan extern, la maturizarea soluţiei’, spune MT.

În cadrul întâlnirii cu directorul executiv al ERA, ministrul Dan Costescu şi-a manifestat disponibilitatea de a se implica în dezvoltarea pilonului tehnic pentru Pachetul Rutier (Road Pachage) şi pentru Pachetul Feroviar (Rail Pachage). Directorul ERA a apreciat experienţa şi ideile conducerii Ministerului Transporturilor şi a declarat că va evalua posibilitatea implicării, împreună cu România, în dezvoltarea unei Agenţii Europene Rutiere. În plus, a fost subliniat gradul avansat al conceptului de echilibrare a modurilor de transport prezentat de ţara noastră.

Agenţia Europeană a Căilor Ferate (ERA) asigură asistenţa tehnică necesară pentru aplicarea directivelor europene privind siguranţa căilor ferate comunitare. Principalele misiuni ale ERA sunt: întărirea siguranţei sistemului feroviar european, îmbunătăţirea nivelului de interoperabilitate al acestuia, contribuţia la instituirea unui sistem european pentru certificarea atelierelor de întreţinere a vehiculelor şi contribuţia la crearea unui sistem uniform de formare şi de recunoaştere a mecanicilor de locomotivă.

Te-ar mai putea interesa și
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, procedura pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), având în vedere că pe 6......
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
Compania națională TAROM are închiriate două avioane Airbus, unul de la Hello Jets, iar altul de la Avion Express. TAROM ...
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din afara acestei ţări ca reacţie la loviturile ucrainene ...
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. ...
O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru ...