ANAF publică luni, în premieră, lista românilor cu datorii de peste 1.500 de lei

Luni va fi publicată lista cu toate persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei. Sunt aproximativ 180.000 de persoane în această situaţie. Lista vine cu o întârziere de aproape două săptămâni, pentru că, înainte de publicare, oamenii au început să-şi plătească restanţele, informează Digi24. 
Economica.net - S, 14 mai 2016, 17:25
ANAF publică luni, în premieră, lista românilor cu datorii de peste 1.500 de lei

Până acum, ANAF a publicat trei liste cu firmele şi instituţiile care au datorii la stat. Contribuabilii mari şi mijlocii au strâns 6,4 miliarde de lei, iar cei mici – peste 77 de miliarde de lei. Urmează şi ultima lista, cea cu persoanele fizice, una care nu a mai fost publicată până acum.

Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, la emisiunea „În faţa ta”: “În momentul ăsta mai avem de publicat persoanele fizice, care sunt în jur de 180.000, între 180.000 şi 200.000”.

Autoritatea fiscală spune că toţi cei care au datorii la Fisc au primit înştiinţări. Abia pe ultima sută de metri unii şi-ai achitat restanţele.

Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, la emisiunea „În faţa ta”: „Nu vreau să vă ascund că această listă este o constrângere benefică şi pentru ANAF şi pentru contribuabili. În aceeaşi măsură, un număr mare de contribuabili, ştiind că se apropie acest moment au venit la ghişeele ANAF”.

Dacă vreţi să vedeţi listele datornicilor la ANAF, trebuie să intraţi pe site-ul data.gov.ro, la „Seturi de Date”, iar mai apoi la capitolul „Datoriile către bugetul de stat”. De săptămâna viitoare, vor apărea aici toţi cei care datorează Fiscului peste 1.500 de lei.

Rămâne de văzut şi câţi bani vor fi recuperaţi de ANAF după publicarea listei ruşinii. Şi asta pentru că, la categoria micilor contribuabili, în care au fost incluse şi companii aflate în insolvenţă, 62 din cele 77 de miliarde de lei nu mai pot fi recuperate! Adică peste 80 la sută din sumă.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca......
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...