Primul muzeu al maşinilor istorice Dacia, inaugurat la Satu Mare

Primul muzeu de maşini istorice Dacia din ţară a fost inaugurat, sâmbătă, în municipiul Satu Mare, investiţia de peste un milion de lei fiind făcută de proprietarul unei firme de transport persoane, relatează Agerpres.
Economica.net - S, 21 mai 2016, 11:35
Primul muzeu al maşinilor istorice Dacia, inaugurat la Satu Mare

Inaugurarea a fost făcută în prezenţa a zeci de proprietari de Dacii şi alte maşini vechi.

„Suntem de două ori într-un moment absolut singular în România, în primul rând pentru că se înfiinţează primul muzeu al maşinii Dacia şi apoi este primul muzeu particular, făcut de către domnul Beniamin Kira din resurse proprii. Noi, instituţiile, l-am sprijinit doar cu binecuvântările oficiale şi de serviciu. De aceea spun că evenimentul acesta este special”, a spus Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.

Vicepreşedintele clubului Retromobil România, Ioan Vlad, a spus că, prin acest muzeu, Satu Mare reuşeşte să facă istorie.

„Acest eveniment este istorie, istoria automobilului românesc, şi îi felicit pe sătmăreni că au reuşit să facă chestia asta, şi în acelaşi timp sunt invidios că nu am reuşit noi să facem o chestie similară în Baia Mare. Este primul muzeu istoric de vehicule istorice româneşti din România. Nici Uzina Autoturisme Piteşti, nici alt organism din ţară nu a reuşit să facă această chestie. Sunt paşi mărunţi, dar importanţi pentru istoria automobilului românesc. Satu Mare astăzi face istorie”, a declarat Ioan Vlad.

Muzeul cuprinde 10 maşini Dacia, modelele 1100, 1300, 1310, dar şi un Logan din 2015, ediţie limitată. Pe lângă maşini, mai sunt expuse un portret al lui Nicolae Ceauşescu şi vechi obiecte din perioada comunistă.

„Îmi aduc aminte că în copilărie mă jucam cu aceste maşini prin curte, pe unde puteam, şi mă bucur că astăzi, după zeci de ani, m-a ajutat Dumnezeu să realizez un parc de maşini, un muzeu, să ne bucurăm cu toţii de aceste maşini frumoase, de istoria acestei fabrici care s-a înfiinţat în urmă cu mulţi ani la noi în România. Îmi pare rău că nu patronăm noi această fabrică”, a spus Beniamin Kira.

La deschiderea muzeului au fost prezenţi şi foştii miniştri Teodor Meleşcanu şi Ovidiu Silaghi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale

Fostul ministru Teodor Meleşcanu şi-a amintit că şi prima sa maşină a fost o Dacie 1300.

„La fel ca marea majoritate a românilor, primele maşini pe care le-am avut şi le-am condus au fost Dacia, nu am mai apucat 1100, dar Dacia 1300, inclusiv 1301. În opinia mea, este o iniţiativă extraordinar de importantă pentru că ea vine să consolideze ideea că lucrurile produse în România pot să fie într-adevăr lucruri care să ne satisfacă nu numai cerinţele noastre, ci chiar şi cerinţele la export. Există probabil puţine produse în România care să fi mers la export atât de mult cât a mers maşina Dacia. E cu atât mai emoţionant să vezi că această marcă nu a murit, chiar dacă la ora actuală face parte din grupul Renault, sigla Dacia rămâne şi pe Loganurile de cele mai diverse întrebuinţări”, a spus Teodor Meleşcanu.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a spus că şi el şi-a achiziţionat o Dacie veche, aflată acum în reparaţii.

„Îmi amintesc că am segmentat motorul împreună cu tatăl meu şi am învăţat fizica pe Dacie, mi-a ajutat în viaţă. Faptul că trebuie să promovăm Sătmarul este un deziderat al nostru şi cred că al fiecărui sătmărean. Vrem să ieşim şi noi în evidenţă şi cred că dacă prezentăm dragostea faţă de tradiţii, de istoria noastră, e un semnal extrem de bun pentru România. M-am molipsit şi eu, am achiziţionat şi eu o Dacia, nu este expusă, încă se lucrează la ea, şi chiar vă îndemn să încercaţi să vedeţi cum funcţionează aceste maşini, să vă amintiţi de acele momente de care a fost legată copilăria noastră”, a spus Adrian Ştef.

După inaugurarea muzeului, peste 80 de maşini de epocă au defilat în centrul municipiului Satu Mare la cea de-a treia întâlnire a cluburilor Drum Bun, la care au venit invitaţi din România, Polonia, Ungaria şi Ucraina.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...