Ursache, ASF: Peste 300 de brokeri falşi au fost scoşi din piaţă şi sunt cercetaţi

Peste 300 de brokeri falşi au fost scoşi din piaţă şi sunt cercetaţi, iar acesta este un semn de însănătoşire a pieţei autohtone de capital, a declarat vineri Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - vin, 27 mai 2016, 08:28
Ursache, ASF: Peste 300 de brokeri falşi au fost scoşi din piaţă şi sunt cercetaţi

‘Alerta publică se referă la faptul că piaţa de capital invadată de aşa-zişii falşi brokeri a ajuns la momentul adevărului. Instituţiile statului şi-au făcut datoria. Peste 300 de brokeri falşi au fost scoşi din piaţă şi sunt cercetaţi. Este un semn de însănătoşire. Alături de noi toate instituţiile statului au lucrat astfel încât, şi aici transmit semnalul de încredere, pentru cei care vor fi prezenţi în aceste zile în Piaţa Universităţii, să aibă încredere în piaţa reglementată şi autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acesta este piaţa sănătoasă. Acesta este piaţa în care trebuie investit. Acesta este în care se câştigă. Sunt semnale de însănătoşire a pieţei noastre de capital’, a spus Mircea Ursache la a doua ediţie a ‘Banii Tăi Expo’.

Acesta a afirmat că instituţia a primit, timp de doi ani, semnale legate de operaţiuni derulate de astfel de brokeri la finalul cărora investitorii pierdeau banii.

‘De vreo doi ani tot primeam semnalări din partea mai multor persoane fizice legat de faptul că au fost contactaţi de brokeri care le ofereau în special în piaţa forex tranzacţii pe operaţiuni binare şi la care partea suspectă era că banii nu erau puşi în contul brokerului, nu exista o contraparte centrală care să gestioneze transferul, deci după cum ştiţi o contraparte se constituie în cumpărător pentru vânzător şi în vânzător pentru cumpărător, şi că în finalul operaţiunii banii erau pierduţi. Investigaţiile noastre au arătat că toţi aceşti brokeri nu erau decât angajaţii unor SRL-uri şi unor call-center-uri şi că aceia care îi angajaseră foloseau platforme înmatriculate în alte state decât România. În aceste condiţii, am demarat împreună cu instituţiile abilitate ale statului verificările acestora şi iată că au fost depistaţi aproape 300 de astfel de brokeri falşi care în aceste zile sunt audiaţi şi urmează să suporte consecinţele legale’, a precizat Mircea Ursache.

Acesta a subliniat că toate firmele care lucrează cu paşaport în România sunt firme autorizate şi că nu este nicio problemă dacă sunt autorizate într-un stat european. De asemenea, Ursache a declarat că în aceste cazuri menţionate mai sus pierderea este a investitorilor şi nu poate fi compensată.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...