„Autostrada” lui Oprescu înaintează spre Vest. Candidatul lui Nicuşor Dan la Sectorul 6 vrea să o suspende

În timp ce lucrările la Penetraţia Splai-Ciurel-A1 avansează vizibil, noi ameninţări planează asupra proiectului. Cetăţeanul care a pierdut lupta în instanţă pentru demolarea noului pasaj de la Ciurel nu se dă bătut. Acesta candidează la Primăria Sectorului 6 din partea Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) şi promite să oprească proiectul “megalomanic” al fostului edil-şef al Capitalei Sorin Oprescu.
Economica.net - lun, 30 mai 2016, 21:01

Mihai Daneş, care s-a luptat cinci ani cu Primaria Capitalei pentru demolarea noului pasaj de la Ciurel, pentru că rampa trece prin faţa casei sale, vrea să suspende proiectul drumului expres care ar uma să lege Splaiul Independenţei cu Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. 

“Voi scoate din PUZ-ul sectorului 6 această lucrare”, a spus Mihai Daneş pentru ECONOMICA.NET, menţionând că este susţinut în aceasta iniţiativă şi de către Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei.

Dacă în cazul pasajului, care este construit pe jumătate, nu mai poate face nimic, Daneş susţine că dacă va fi ales primar al Sectorului 6 va avea puterea sa oprească proiectul drumului expres, iar fondurile să fie reorientate către proiecte mai ieftine, care să uşureze viaţa oamenilor.

Acesta mai spune că prin continuarea proiectului pe traseul acela “300 de case noi vor fi rase”. De altfel, un grup de cetăţeni din zonă se opun la rândul lor proiectului, spunând că este inutil şi că există variante mai ieftine pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu, ce s-ar putea realiza mult mai rapid.

Proiectul împarte bucureştenii în două

Oponenţii proiectului menţionează printre soluţiile alternative şi mai ieftine realizarea unei străpungeri care să continue strada Preciziei până în centura Capitalei, realizarea unei străpungeri pe strada Liniei, unde se află o cale ferată abandonată şi unde nu ar fi nevoie de expropieri pentru realizarea drumului până la centură.

O altă soluţie ar fi realizarea unei străpungeri în continuarea bulevardului Timişoara, aceasta ar avea câteva sute de metri până la centură.

Pe de altă parte, cetăţenii care susţin proiectul nu sunt mulţumiţi de aceste alternative „ocolitoare”. Ei afirmă că cel mai mare avantaj al noului pod este că cei care vin pe Uverturii sau din zona nouă a cartierului Militari (Militari Residence) vor putea ajunge pe Splai fără a mai trece prin intersecţia Uverturii cu Virtuţii de la pasajul Lujerului, care este blocată foarte des.

Există însă şi susţinători ai proiectului care spun că doar pasajul în sine nu rezolvă absolut nimic. „Pe axa Crângaşi-Lujerului nu se schimbă absolut nimic pentru că la Crângaşi blocajul artificial de la trecerile de pietoni semaforizate nu se schimbă cu nimic, iar la Lujerului intersecţia cu Uverturii va bloca traficul ca şi în trecut. Când pasajul va avea conexiune spre vest, măcar spre intersecţia Apusului cu Uverturii, va putea reduce din traficul între pasaj şi Lujerului şi va rezolva în parte problema la Lujerului şi Iuliu Maniu”, spune un membru al forum.peundemerg.ro.

Potrivit forum.metrouusor.com, lucrările avansează vizibil, fiind demarată construcţia podului pe partea de vest a Şoselei Virtuţii, pe partea cu Catedrala Catolică, reprezentanţa Ford şi staţia de carburanţi Lukoil.

Lucrările la Penetraţia – Splai – Ciurel – A1 sunt derulate de asocierea de firme JV Bogl – Astaldi – Eurocontruct -Tehnologica şi Proiect Bucureşti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la începerea lucrării, respectiv anul 2014. Valoarea lucrării la artera de 8,3 km ce ar urma să facă legătura între Splaiul Independenţei şi autostrada A1 este de circa 580 milioane de lei, conform devizului general. Reprezentanţii municipalităţii spun ca pasajul va fi gata în 2016.

Drumul expres va porni de la intersecţia Şoseaua Virtuţii cu Splaiul Independenţei, va merge pe lângă Lacul Morii până la intersecţia cu bulevardul Uverturii, după care va trece pe lângă staţia de tratare a apei Roşu-Militari şi va ieşi din Bucureşti prin comuna Chiajna. Va traversa Centura Capitalei, va trece prin Comuna Dragomireşti-Vale şi va ieşi în A1, la km 13, Pod Ciorogârla.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...