Amenzi de până la 500 de lei pentru călătorii prinşi fără bilet. Se schimbă legea

Guevrnul a elaborat un proiect de lege al serviciilor public de transport de călători, care va ajunge în Parlament. Amenzile pentru cine călătoreşte fraudulos sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei.
Economica.net - lun, 30 mai 2016, 10:03
Amenzi de până la 500 de lei pentru călătorii prinşi fără bilet. Se schimbă legea

“Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport”. Prevederea apare la articolul 55, alineatul 2, din  viitoarea lege a serviciilor publice de transport de călători, care este acum la nivel de proiect elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Mai departe, noua lege stipulează clar  şi cine va stabili şi da amenzile, la articolul următor:

“Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 55 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către următoarele instituţii abilitate: a) de către împuterniciţii primarului general al Municipiului Bucureşti, ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, ai preşedinţilor consiliilor judeţene, ai președinților asociațiilor intercomunitare de transport public care acționează împreună cu ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (2)”, scrie la articolul 56.

Printre alte noutăţi, noua lege a serviciilor publice de călători mai stabileşte şi înfiinţarea unei noi instituţii, denumite asociații intercomunitară de transport public, care se vor ocupa de transportul între oraşele mari şi zonele limitrofe care depind de ele, aşa cum este, de exemplu, zona Bucreşti-Ilfov.

Vedeţi aici, integral, proiectul de lege

 

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...