Danemarca şi Suedia prelungesc controalele la graniţa cu Germania până la 12 noiembrie

Danemarca şi Suedia au decis miercuri prelungirea controalelor temporare la frontiera cu Germania până la data de 12 noiembrie, respectiv 11 noiembrie, pentru a reduce fluxul de migranţi către ţara scandinavă, relatează DPA.
Economica.net - mie, 01 iun. 2016, 11:24
Danemarca şi Suedia prelungesc controalele la graniţa cu Germania până la 12 noiembrie

Pe 4 ianuarie, guvernul de la Copenhaga a introdus controale la cele 15 puncte de trecere a frontierei cu Germania, după ce Suedia a adoptat măsuri similare la graniţa sa cu Danemarca pentru a stopa valul de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Danemarca a prelungit ulterior aceste controale, în strânsă legătură cu vecinul său nordic.

”În situaţia actuală, când încă nu am găsit o soluţie viabilă pentru a proteja frontierele externe ale Europei, sunt bucuros că avem posibilitatea de a extinde controalele la graniţă cel puţin până la 12 noiembrie”, a declarat ministrul danez pentru imigraţie şi integrare Inger Stojberg.

La rândul său, ministrul de interne suedez Anders Ygeman a declarat că ţara sa va prelungi măsurile de control frontalier până la 11 noiembrie.

”Uniunea Europeană a recunoscut nevoia Suediei de a-şi controla graniţele şi de aceea putem lua decizii pentru o perioadă mai lungă şi nu doar pentru o lună de fiecare dată”, a explicat Ygeman pentru postul public de radio suedez.

Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a anunţat recent, într-un discurs în faţa parlamentarilor, că în luna mai Danemarca a înregistrat 350 de cereri de azil, cel mai mic nivel lunar începând din februarie 2012.

Luna trecută, Danemarca, Germania şi alte patru ţări din spaţiul Schengen de liberă circulaţie au cerut Comisiei Europene să autorizeze controalele la frontierele interne pentru încă şase luni.

Aceste măsuri au fost introduse pentru a ţine sub control fluxurile de migranţi, după sosirea a sute de mii de migranţi şi solicitanţi de azil, majoritatea provenind din Siria, Irak, Afganistan şi ţări din nordul Africii.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...