Plata pentru acciza la motorina din agricultură începe luni. 94 de milioane de lei pentru 12.185 beneficiari

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va începe luni, 6 iunie, plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I 2016, suma totală alocată fiind de aproape 94 de milioane de lei pentru mai mult de 12.000 de beneficiari, informează Agenţia.
Economica.net - sâm, 04 iun. 2016, 12:37
Plata pentru acciza la motorina din agricultură începe luni. 94 de milioane de lei pentru 12.185 beneficiari

‘Începând cu data de 6 iunie 2016, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură demarează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I 2016, conform Ordinului nr.819/01.06.2016. Suma alocată este de 93.913.700,242 lei, iar plata se efectuează pentru un număr de 12.185 beneficiari şi pentru o cantitate de 52.246.842,972 litri motorină’, se arată în comunicatul APIA.

În ceea ce priveşte suma totală autorizată la plată pentru cererile depuse de fermieri în Campania 2015 în sectorul vegetal, aceasta se ridică la 1,184 miliarde euro, din care: 255,44 milioane euro plăţi în avans FEGA; 685,77 milioane euro plăţi regulare efectuate din FEGA; 89,24 milioane euro Ajutor Naţional Tranzitoriu în sectorul vegetal (ANT 1) cu finanţare din Bugetul Naţional; 153,87 milioane euro (FEADR plus cofinanţare de la bugetul naţional) pentru Măsura 13 – ‘Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice’- PNDR 2014 – 2020.

De asemenea, a fost autorizată la plată suma de 6,5 milioane euro pentru Măsura 14 – (FEADR plus cofinanţare de la bugetul naţional) ‘Plăţi în favoarea bunăstării animalelor’.

Referitor la sprijinul financiar aferent sectorului zootehnic, APIA precizează că va începe efectuarea plăţilor după finalizarea tuturor verificărilor administrative prevăzute de legislaţia în vigoare şi implementarea acestora în sistemul informatic, ‘această activitate reprezentând o prioritate pentru Agenţie’.

Potrivit sursei citate, plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de plată 2015 au fost aprobate prin Hotărârea nr.382/27.05.2016, acestea fiind de peste 300 milioane de euro.

Deocamdată nu a fost stabilit cuantumul pe cap de animal şi pe vegetal deoarece Ministerul Agriculturii reverifică datele înregistrate pentru a putea acorda sprijinul cuplat în zootehnie.

‘Sper ca în această săptămână să clarificăm situaţia şi să avem o decizie referitoare la sumele ce vor fi acordate în vegetal şi pe cap de animal. Şi fermierii cer o reverificare a datelor pentru a putea acorda sprijinul cuplat în zootehnie şi în vegetal. În situaţia actuală, la datele pe care le avem, există riscul să se piardă sume importante de bani’, a declarat, pe 30 mai, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Potrivit Hotărârii aprobate de Guvern, ajutoarele naţionale tranzitorii pentru speciile bovine şi ovine/caprine, care se acordă pentru anul de plată 2015, au un plafon de 203,15 milioane euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016. Suma se distribuie astfel: 7,78 milioane euro pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte, specia bovine; 116,77 milioane euro pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, specia bovine; 58,59 milioane euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/ caprine.

De asemenea, Guvernul a aprobat plafonul maxim de 113,35 milioane euro, care se acordă pentru anul de plată 2015, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine, caprine, viermi de mătase.

‘Suma se repartizează astfel: 1,33 milioane euro pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte; 24,5 milioane euro pentru speciile ovine/ caprine; 10,5 milioane euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase şi metişii acestora; 76,99 milioane euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte; 27.000 euro pentru specia viermi de mătase’, arată un comunicat al Guvernului.

APIA mai precizează că la ora actuală nu există blocaje, aşa cum a semnalat mass media, care să genereze întârzieri ce ar avea ca rezultat periclitarea plăţii subvenţiilor din cauza unor disfuncţionalităţi în semnarea contractelor cu dezvoltatorul de soft, aferente modulelor specifice ajutoarelor financiare acordate de APIA, contractele menţionate fiind semnate încă din data de 27 mai 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters, transmite......
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva șefului Camerei Reprezentanților, pe care-l acuză de trădare
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva ...
Aleasa republicană Marjorie Taylor Greene a anunţat miercuri că ''săptămâna viitoare'' va depune o moţiune pentru ...
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul ...
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat miercuri că este interesat de preluarea Sabadell, şi a depus o ofertă care evaluează ...